Actualitate

41 de ambulanțe noi pentru medicii din R. Moldova. Ala Nemerenco: „Peste o lună vom primi un alt lot”

41 de ambulanțe noi pentru medicii din R. Moldova. Ala Nemerenco: „Peste o lună vom primi un alt lot”

Mai multe staţii de ambulanţă din raioanele Republicii Moldova au primit astăzi autosanitare noi. E vorba despre un lot de 41 de maşini cumpărate de Ministerul Sănătăţii printr-un proiect susţinut de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. 80% dintre vehicule au fost repartizate în zone rurale, unde ambulanţele era foarte vechi sau nu existau deloc.

ZFR

Noile ambulanţe le vor înlocui pe cele uzate, care nu mai prezentau siguranţă şi nici nu aveau dotările necesare pentru ca personalul să poată acorda un ajutor medical prompt şi de calitate. 11 astfel de vehicule moderne au fost repartizate substaţiilor din Chişinău,  celelalte au mers în raioanele ţării.

LARISA NEMŢANU şef, Substaţia AMU Leova: „Datorită dotării la cel mai înalt nivel a autosanitarelor, o să crească calitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă.  În lipsa lor, interveneam cu ambulanţele de tip mai vechi, dar avea de suferit dotarea şi se defectau mai frecvent.

ZINOVIA MALEŞEVSCHI şef, Substaţia AMU Cantemir: „Sigur că este foarte important, nici nu se discută, pentru că parcul deja, cum a spus şi domnul director, se uzează. Cam, în fiecare an, schimbăm câte una, acum avem două”.

Ambulanţele sunt dotate conform standardelor internaţionale actuale, cu echipamente de ultimă generaţie.

IURIE CRASIUC vicedirector, Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească: „Ambulanţele sunt de tip B, dar dotarea cu utilaje, echipamente, ustensile, sistem de oxigenare sunt practic la nivelul ambulanţelor C. Adică, într-o asemenea ambulanţă, practic acordăm asistenţă medicală la orice categorie de pacienţi.  Am mai avea nevoie de 70, 80 de ambulanţe la etapa actuală”,

Cele 41 de ambulanţe au o valoare de 3,5 milioane de euro şi au fost cumpărate în cadrul unui proiect de modernizare finanțat printr-un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

ALA NEMERENCO ministrul Sănătăţii: „Aceste ambulanţe au un cost de 3,5 milioane de euro. Ele au fost ansamblate de o companie în România. Următorul lot va veni într-o lună, încă 21 de ambulanţe. Vom continua în aceeaşi măsură să investim, pentru că gradul de uzură se instalează destul de repede. După datele CNAMUP, la sfârşitul anului trecut, circa 48% dintre toate sanitarele aveau deja depăşit 100% gradul de uzură, iar circa 20% aveau depăşit 80% gradul de uzură.

DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova: „Noi trebuie şi vom construi capacitatea de a interveni şi să fim la o distanţă nu mai mare de 15 minute de pacientul pe care trebuie să-l salvăm, în aşa fel încât fiecare care poate fi salvată să fie salvată.

Alte 21 de ambulanţe noi urmează să ajungă în Republica Moldova toamna aceasta. În doi ani, parcul Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă a primit 184 de autospeciale moderne.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter