Actualitate

Premierul Luxemburgului: Putem oferi, la solicitarea Republicii Moldova, asistenţă tehnică pentru implementarea anumitor legi

Premierul Luxemburgului: Putem oferi, la solicitarea Republicii Moldova, asistenţă tehnică pentru implementarea anumitor legi

Luxemburgul va susţine Republica Moldova în calea spre aderare la Uniunea Europeană. Un document a fost semnat astăzi de prim-ministrul Marelui Ducat, aflat într-o vizită oficială la Chişinău, şi de premierul Dorin Recean. Cei doi oficiali au discutat despre ajutorul pe care îl poate oferi Luxemburgul în procesul de negocieri, dar şi aprofundarea cooperării în mai multe domenii.

ZFR

 Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg a fost întâmpinat la Chişinău în cadrul unei ceremonii oficiale. După întrevedere, cei doi premieri au semnat o declaraţie comună, care reafirmă sprijinul ferm al Luxemburgului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.


Cei doi prim-miniştri au convenit să intensifice schimburile economice, sociale, dar şi pe alte domenii importante în dezvoltarea Republicii Moldova.

LUC FRIEDEN, prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg: Suntem membru fondator al UE, deci noi putem oferi, la solicitarea Republicii Moldova, asistenţă tehnică echipelor prim-ministrului pentru implementarea anumitor legi. Voi trebuie să descoperiţi cum trăim împreună într-un mod armonios, de aceea este important ca oamenii să se întâlnească. Să găsim modalităţi de a creşte fluxul de turişti între cele două ţări, să aducem studenţii voştri la noi şi noi am vorbit despre modalităţi prin care să putem îmbunătăţi acest lucru.

S-a discutat inclusiv despre sprijinul politic şi asistenţa tehnică de care are nevoie de Republica Moldova în procesul de negocieri.


DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: Colaborarea dintre ţările noastre ne permite să preluăm cele mai bune practici în domenii precum afaceri interne, finanțe, protecția socială și protecția mediului. Recenta noastră discuţie despre extinderea cooperării în sectorul energiei verzi şi cel financiar reflectă determinarea noastră de a dezvolta piețe eficiente în aceste domenii şi de a atrage investiții noi în economia naţională.


Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg a avut o întrevedere şi cu președintele Maia Sandu. Oficialii au discutat despre securitatea regională, dar şi despre eforturile Republicii Moldova de a-şi consolida statul de drept și reforma justiției. Reamintim că lansarea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc pe 25 iunie, la Luxemburg.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter