Ben Wallace într-un editorial publicat în The Telegraph: În octombrie 2022, în toiul nopții, trupe speciale și oficiali de la Moscova s-au strecurat în Catedrala Sfânta Ecaterina din Herson și au exhumat oasele celebrului comandant rus din secolul al XVIII-lea Grigori Potemkin. Acesta a fost favoritul împărătesei Ecaterina cea Mare și a jucat un rol esențial în anexarea Crimeei în 1783.

Nimeni nu știe unde au dispărut. Poate la Moscova sau în Crimeea. Dar îndepărtarea osemintelor a a venit la ordinul lui Vladimir Putin. Dacă v-ați întrebat vreodată ce îl animă pe președintele rus, acest singur act ar trebui să ofere un indiciu puternic. Este vorba de istorie și de locul Rusiei în ea.

Una dintre bătăliile pe care le-am purtat cu instituțiile de securitate națională în anii de până în februarie 2022 a fost să le conving că, în ciuda rapoartelor serviciilor de informații și a „capetelor înțelepte”, Putin nu era condus de logică și nici de pasiunea de a-și transforma țara într-o putere modernă, orientată spre exterior. El era motivat de răzbunare, moștenire și romantism.

El și silovikii săi (foști și actuali securocrați din KGB și FSB) nu acceptă că au fost vinovații din spatele Uniunii Sovietice pe care au impus-o forțat poporului rus. Ei cred că au fost victimele unui complot occidental. Dacă nu ar fi existat versiunea occidentală a istoriei, s-ar fi considerat că Rusia a câștigat de una singură cel de-al Doilea Război Mondial. Războiul Rece nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, deoarece Europa de Est, inclusiv Germania de Est și Polonia, ar fi dorit să rămână la pieptul Moscovei.

Eseul bizar pe care Putin l-a scris în iunie 2021, intitulat „Adevăratele lecții ale celei de-a 75-a aniversări a celui de-al Doilea Război Mondial”, răstălmăcește cu disperare faptele, ignoră evenimentele și prezintă Rusia drept salvatorul lumii. El susține că pactul nazisto-sovietic care a condus la invadarea și dezmembrarea Poloniei a fost în beneficiul Regatului Unit.

Încercând să reformuleze rolul Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial, Putin dă vina pe Marea Britanie și pe Franța și denaturează complet pactul Molotov-Ribbentrop. El nu menționează masacrarea a 20.000 de polonezi la Katin de către Armata Roșie și poliția secretă în 1940, nici faptul că, înainte de invadarea Poloniei, Rusia s-a antrenat cu Wehrmacht-ul și i-a vândut tancuri. Eseul său merită citit, fie și numai pentru a vă face o idee despre acest om.

Dar nu vă așteptați să găsiți realitatea. Așteptați-vă la scuze. Aproape un an mai târziu, Putin a scris un alt eseu: „Despre unitatea istorică a Rusiei și a ucrainenilor”. Pare un amestec de Mein Kampf și un roman de Walter Scott: destin, naționalism etnic și romantism combinate într-un eseu. Ar fi fost ușor de trecut cu vederea, dar este un eseu care conținea toate indiciile despre ceea ce avea să se întâmple mai departe.

Cât de trist este că atât de mulți „experți ruși” din Ministerul de Externe, Quai d’Orsay sau Foggy Bottom au ratat asta. Urmările războiului din Irak au făcut ca serviciile de informații să fie prea prudente în luarea deciziior, informațiile fiind mai întâi filtrate de către seniori. Adesea, ofițerul de informații de rang mediu, care a trăit cot la cot cu dușmanul timp de 20 de ani, este ținut atât de departe în fundal, încât miniștrii nu au parte de instinctul sau judecata sa, necesare într-un asemenea context.

Sir John Chilcot a realizat analize amănunțite ale informațiilor, dar a eliminat în mod regulat „factorul uman”. Prea adesea evaluăm informațiile prin prisma propriilor noastre motivații și comportamente, omițându-i pe adversari.

Dar este, de asemenea, datoria politicienilor să înțeleagă oamenii și motivele lor. Politicienii care nu pot citi inteniile unei camere pline cu oameni sunt politicieni slabi. Liderii care nu pot „simți” curenții din relațiile internaționale nu ar trebui să fie lideri.

Când am mers la Moscova, cu doar 10 zile înainte de invazie, pentru a mă întâlni cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și cu generalul Valeri Gherasimov, nu m-am dus să citesc un scenariu, ci să-mi citesc adversarii. M-am dus să văd cât de mari erau minciunile, cât de mari erau orgoliile, ce îi motiva și comportamentul subordonaților din jurul lor.

Când am plecat, îmi amintesc că i-am spus generalului Gherasimov că am fost impresionat de felul în care doctrina sa militară „a ales pregătirea și mobilizarea în locul cantității”. În acel moment, un alt general s-a aplecat să adauge: „și intimidarea nemiloasă”. Masca a căzut. Cel mai elocvent a fost comentariul pe care generalul Gherasimov mi l-a împărtășit pe hol. „Niciodată nu vom mai fi umiliți. Înainte eram a patra armată din lume, acum suntem prima sau a doua. Suntem noi și americanii”.

Acești oameni de la vârful Rusiei se văd pe ei înșiși ca rescriind istoria, corectând umilința pe care au simțit-o la sfârșitul Războiului Rece și reglând conturile pentru sute de ani. În timp ce Rusia face o treabă foarte bună în a se umili încă o dată prin propriile acțiuni, ar trebui să realizăm că, în versiunea lui Putin, Marea Britanie, nu SUA, se află în centrul eșecurilor Rusiei.

În viziunea deformată a lui Putin, noi am fost în spatele războiului din Crimeea și al înfrângerii țarilor, noi am fost în spatele ascensiunii lui Hitler, noi am fost în spatele contrarevoluției și spionajul nostru a fost în spatele sfârșitului Uniunii Sovietice. Marea Britanie este în vizorul lui Putin. Unul dintre cei mai influenți oameni din cercul de siloviki ai lui Putin a comentat recent: „Știm că Marea Britanie este în spatele invaziei din Kursk”. Nu noi am fost.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, Putin vine după noi. Trebuie să fim pregătiți pentru inevitabil.