Extern

Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

post-img
rachetă supersonică
Sursa foto: imagine simbol

Forţele Aeriene ale Ucrainei au anunţat sâmbătă că au doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal - lăudată de Moscova drept una dintre cele mai bune rachete produse vreodată - cu ajutorul sistemului american de apărare antiaeriană Patriot, transmite dpa, potrovit Agerpres.

"Felicit poporul ucrainean pentru acest eveniment istoric. Da, am doborât 'inegalabila' Kinjal", a scris sâmbătă pe contul său Telegram şeful forţelor aeriene ale Ucrainei, Mikola Oleşciuk.

Potrivit sursei citate, racheta Kinjal a fost interceptată deasupra regiunii Kievului joi noapte, cu ajutorul sistemului american Patriot.

Racheta, cu o lungime de 8 metri şi al cărui nume se traduce prin pumnal, este extrem de temută pentru că poate zbura foarte repede şi la o altitudine foarte mare, ceea ce o face greu de interceptat, scrie dpa.

Dacă forţele aeriene ucrainene au reuşit cu adevărat să doboare o rachetă Kinjal, atunci acest eveniment nu reprezintă doar un succes militar, ci şi un succes simbolic extrem de important, notează sursa citată.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter