Politic

Președinții a trei țări baltice au semnat o declarație comună pentru a spijini aderarea R. Moldova la UE

video

Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri, aşa cum s-au aflat şi ţările baltice acum 20 de ani. Însă calea europeană este cea îi care va asigura pacea şi progresul. Sunt afirmaţii făcute de preşedinţii celor trei state baltice, Lituania, Estonia și Letonia, care se află astăzi la Chişinău. Alături de premierul Dorin Recean, ei au semnat o declarație comună prin care își reconfirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

ZFR

Premierul Dorin Recean a menționat că astăzi este sărbătorită nu doar Ziua Independenței ţării, ci și parteneriatele pe care Republica Moldova le-a construit cu Lituania, Letonia și Estonia.


DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova : „Țările baltice sunt o sursă de inspirație pentru noi. Acestea, ca şi noi, au luptat pentru liberate şi un viitor european, iar în acest an deja sărbătoresc 20 de ani în Uniunea Europeană – un drum pe care l-au parcurs cu hotărâre şi cu curaj. Moldova a ratat de mai multe ori ocazia de a fi alături de ele, dar acum avem ocazia să realizam obiectivul nostru de ţară.”


Iar preşedinţii statelor baltice au încurajat autoritățile de la Chişinău să avanseze cât mai rapid pe calea integrării europene. În acest sens, oficialii de la Talin, Riga şi Vilnius au declarat că vor oferi tot sprijinul tehnic şi politic necesar.

ZFR


GITANAS NAUSĖDA președintele Lituaniei: „Este foarte important să valorificați această şansă pentru că o asemenea oportunitate ar putea fi disponibilă o dată la 20 de ani sau 30 de ani, iar voi aveţi această şansă acum.  Eu cred că mai devreme sau mai târziu, poporul Republicii Moldova va trebui să decidă cu referire la garanțiile de securitate. Dar acum, în primul rând, trebuie să decidă calea pe care să meargă Republica Moldova.”


În contextul referendumului constituţional privind integrarea europeană, preşedintele Estoniei a împărtăşit din experienţa ţării lui şi a vorbit despre beneficiile după aderarea la blocul comunitar.


ALAR KARIS președintele Estoniei: „În timpul referendumului nostru, circa 65% au votat în favoarea aderării la UE. Astăzi, sprijinul pentru UE este de peste 80%, iar în rândul tinerilor acest sprijin este de peste 90%. UE şi-a îndeplinit toate promisiunile şi chiar mai mult. Cel mai important este că a adus libertatea să ne putem alege destinul şi opţiunea de a avea vise mari.”


Discuţiile au continuat şi în ceea ce priveşte securitatea regională, propagandă rusă, atacurile hibride şi exponenţi politici dirijaţi de la Moscova. Provocările sunt comune pentru fostele ţări sovietice, a recunoscut președintele Letoniei.


EDGARS RINKĒVIČS președintele Letoniei: „Noi am lucrat cu partenerii noștri europeni. Cred că am realizat multe atunci când vorbim despre înțelegeri comune la nivel european privind cum să facem faţă canalelor de propagandă, rețelelor sociale şi noi deja facem lucru acesta. Împărtăşim experiența cu prietenii noștri din Republica Moldova. Până la referendum, noi ar trebui să ne concentrăm eforturile şi pe măsurile de consolidare a capacității de a rezista (n. r. acţiunilor hibride).”


Președinții Lituaniei, Estoniei și Letoniei au venit la Chişinău la invitaţia preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. În această seară, cei trei lideri baltici vor urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a transmite mesajele de felicitare cetățenilor Republicii Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter