Extern

SUA: Cel puţin 3 morţi în urma unei tornade care a lovit un oraş din Texas

post-img
Tornadă
Sursa foto: stiri.md

Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe clădiri au fost avariate în urma unei tornade care a lovit miercuri oraşul Matador din nordul statului american Texas, transmite joi Reuters citând The New York Times.

O operaţiune de căutare a persoanelor care ar putea fi rănite sau blocate printre dărâmături este în curs de desfăşurare, potrivit autorităţilor, notează cotidianul american.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a emis o avertizare în jurul orei 20:00 cu privire la o tornadă care se îndrepta spre Matador şi i-a îndemnat pe locuitori să se adăpostească.

Săptămâna trecută, localitatea Perryton din Texas a fost lovită de una sau mai multe tornade, care au lăsat în urmă cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi. Sute de locuinţe, multe dintre ele aflate într-un parc de rulote, au fost deteriorate sau distruse.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter