Social

Amenzile i-au determinat pe unii gospodari să nu mai dea foc la frunzele uscate, o practică extrem de dăunătoare

Amenzile i-au determinat pe unii gospodari să nu mai dea foc la frunzele uscate, o practică extrem de dăunătoare

Înăsprirea, acum doi ani, a amenzilor pentru cei care dau foc la vegetaţia uscată pare că i-a convins pe mulţi gospodari din Republica Moldova să renunţe la această practică veche, dar extrem de dăunătoare pentru oameni şi pentru mediu. Anul acesta s-au aplicat 400 de sancţiuni pentru incinerarea neautorizată a resturilor din gospodării, cu aproximativ 100 mai puţine faţă de anul trecut.

Unii gospodari au înţeles că e mai bine să scape de resturile vegetale din bătătură într-un mod care nu afectează mediul, cum ar fi transformarea acestora în compost. E şi cazul Ioanei Macari, din satul Voinescu, raionul Hâncești. Femeia adună vegetaţia uscată într-un colț al grădinii şi o lasă să se descompună pe parcursul iernii.

IOANA MACARI, locuitoare, satul Voinescu: Toată toamna îl îngrămădesc şi el toată iarna putrezeşte şi vara eu îl împrăştii prin grădină. Acesta este îngrăşământ natural. Eu chimicate nu pun în grădină. Tata meu a fost agronom şi el spunea să punem tot în pământ. Tot ce se putrezeşte este şi cel mai bun îngrăşământ”.

 Totuşi, arderea resturilor vegetale nu a dispărut, din păcate, din satele Republicii Moldova.


„- Am un ginere care a fost primar şi mă dă la brazdă să nu le dau foc. Nu le dau foc dar nici nu prea am copaci. Mai dau şi dimineaţă lumea foc şi Valentin zice că nu poţi lăsa o uşă deschisă, o fereastră. Sunt oameni care dau foc, fiecare cu a lui. Crezi că eu să nu am poliţistul cu mine nu aş face treburi de acestea? Aş face!”

„Le adunăm și le punem deoparte, așteptând să vină cineva să le ia cu transportul. Nu oferă, însă, transport și rămân acolo, la poartă, îngrămădite și putrezesc.”

Ecologiștii spun că arderea frunzelor uscate şi a altor deşeuri vegetale generează o cantitate mare de monoxid de carbon și poate avea efecte negative asupra sănătății oamenilor şi mediului.

PETRU VINARI, ecologist: În mare parte aerul se poluează din cauza că toate impurităţile acumulate în frunze pe parcursul anului, ele sunt eliberate în stare gazoasă, în aer şi atunci oamenii care respire şi nu doar oamenii dar şi animalele se intoxifică.

De la începutul anului, aproximativ 400 de persoane au fost sancționate pentru arderea deșeurilor vegetale, în scădere cu 25% față de aceiaşi perioadă anul trecut, transmit reprezentanţii Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

ION BULMAGA director, Inspectoratul pentru Protecția Mediului:  Comporativ cu anul trecut este în descreştere cu o sută de cazuri mai puţin.  De obicei sunt persoane fizice, în mare parte le întâlnim în mediul rural, unde nu ştiu de ce cetăţenii consideră că nu îi vede nimeni sau dacă incinerează aceste deşeuri pe timp de noapte, pot fugi de răspunderea conform legislaţiei. 02:06

Legea prevede că arderea deşeurilor vegetale se sancționează cu amenzi de până la 15.000 lei ori cu până la 40 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter