Extern

Luminița Odobescu, prima întâlnire cu omologul ucrainean, la Londra: România sprijină deplin obiectivele europene și euro-atlantice ale Ucrainei

post-img
Luminița Odobescu, prima întâlnire cu omologul ucrainean, la Londra

Șefa diplomației române, Luminița Odobescu, a avut miercuri, la Londra, prima întâlnire cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, în contextul participării lor la Conferința privind reconstrucția Ucrainei organizată în Regatul Unit, scrie Caleaeuropeană.ro

“Discuție productivă cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba privind prioritățile agendei româno-ucrainene. Am exprimat sprijinul deplin al României pentru obiectivele europene și euroatlantice ale Ucrainei. A convenit să colaboreze îndeaproape pe toate aspectele – conectivitate, energie, minorități. România este alături de Ucraina împotriva agresiunii rusești!”, a scris Odobescu, pe Twitter.

Ediția din 2023 a Conferinței privind reconstrucția Ucrainei se concentrează pe acțiunile concrete care pot contribui la reconstrucția Ucrainei, cu accent pe implicarea sectorului privat și pe reformele necesare pentru facilitarea investițiilor, și susținerea procesului de integrare în Uniunea Europeană. Conferința are loc cu două zile înainte de împlinirea unui an de când Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate la UE.

Cele mai recente evoluții pe axa Ucraina – România sunt reprezentate de semnarea unei declarații comune la nivelul președinților Iohannis și Zelenski pentru susținerea parcursului euro-atlantic al Ucrainei. Documentul a fost semnat pe 1 iunie la summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău.

De asemenea, România, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, a subliniat că susține o decizie la summitul NATO de la Vilnius pentru transformarea Comisiei NATO – Ucraina într-un Consiliu NATO – Ucraina, iar noul premier Marcel Ciolacu a precizat că România va juca un rol important în reconstrucția Ucrainei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter