Pe măsură ce se apropie summitul NATO de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, o idee câștigă teren. În loc de statutul de membru al alianței, Ucrainei ar trebui să i se ofere garanții puternice de securitate și asistență militară, așa cum Statele Unite oferă Israelului. Un înalt oficial neidentificat al administrației a declarat pentru Wall Street Journal că SUA iau în considerare ceva „vag” bazat pe acest model. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat săptămâna trecută la conferința de securitate GLOBSEC de la Bratislava că NATO trebuie „să construiască ceva între securitatea oferită Israelului și statutul de membru cu drepturi depline”. Omologul său polonez Andrzej Duda este de acord, potrivit argumentelor analistului dintr-un editorial CEPA, citat de stiriletvr.ro.

Mai multe arme pentru Ucraina, o cooperare mai strânsă în domeniul informațiilor și transferul de tehnologie sunt binevenite. Dar ar fi o greșeală gravă ca Ucraina (și aliații săi) să se mulțumească cu orice altceva în afară de o aderare deplină la NATO. Iar diferențele geografice, istorice și politice dintre Ucraina și Israel fac ca acest model să fie aproape lipsit de sens. Ucraina (40 de milioane de locuitori) are un vecin rău; Israelul (10 milioane de locuitori) nu are niciun vecin bun. Israelul are un singur prieten care contează: îndepărtatele Statele Unite. Ucraina are mulți, majoritatea aproape de ea. Da, ambele țări au falii interne, dar acestea sunt la o scară diferită. Războiul a diminuat diviziunile lingvistice și de altă natură ale Ucrainei. Polarizarea Israelului este în creștere. Este foarte puțin probabil (slavă Domnului) ca orice acord teritorial postbelic în Ucraina să creeze echivalentul Fâșiei Gaza și al Cisiordaniei de Vest.

Este adevărat că ambele țări se confruntă cu amenințări existențiale, din partea unor vecini care folosesc cu nonșalanță retorica exterminării. Rezultatul în cazul Israelului este că țara își face propriul lucru. Are un arsenal de arme nucleare nedeclarat. Formidabilul său serviciu de informații Mossad spionează pe toată lumea, peste tot. Conduce un program de succes de asasinare pe termen lung, de la criminali de război naziști și teroriști palestinieni la oameni de știință iranieni din domeniul nuclear. Atunci când este necesar, Israelul își lovește inamicii prin aer, pe uscat și pe mare. Este chiar asta ceea ce NATO vrea să vadă în Ucraina postbelică?

Extinderea NATO garantează în primul rând apărarea militară a noilor săi membri. Dar un alt beneficiu, adesea trecut cu vederea, este că le insuflă securitate și în interiorul lor. De exemplu, în primii zece ani de la restabilirea independenței lor, statele baltice nu au dus lipsă de exuberanță, ingeniozitate și determinare atunci când a fost vorba de a face față amenințărilor externe și interne. Dar rezultatele au fost uneori înfiorătoare. S-au scurs secrete. Persoane extrem de nepotrivite au obținut poziții înalte. Granițele s-au estompat între politică, afaceri, administrație publică și activitatea de informații. Respectarea standardelor NATO a implicat dezvățarea de aceste obiceiuri proaste și dobândirea unora bune. Ca urmare, viața de după aderarea din 2004 a devenit mai plictisitoare, deși au rămas o mulțime de emoții neplăcute. Oficialul estonian responsabil cu secretele de apărare (și cu respectarea standardelor NATO în manipularea acestora) era un fost polițist pe nume Herman Simm. El a fost arestat ca spion rus în 2008, la patru ani după ce Estonia a aderat la NATO, și numai după un pont din partea unei alte țări.

Oricum se va încheia războiul, acesta va lăsa Ucraina într-o stare de stres și șoc post-traumatic. Rusia, fie că va fi victorioasă, învinsă sau epuizată, va fi într-o stare și mai gravă. Acest peisaj periculos și tulbure va pune la încercare nervii, unitatea și abilitățile diplomatice ale Occidentului. Apartenența la NATO este cea mai bună garanție că serviciile de apărare, de securitate și de informații ale Ucrainei se află sub un control politic adecvat - și că politicienii le dau ordinele corecte. Operațiunile spectaculoase de semilibertate peste granița rusă, desfășurate de grupări independente și dezordonate, pot fi justificate ca niște cascadorii viclene în timp de război, care distrag atenția și demoralizează inamicul. Ele nu își au locul în timp de pace.

Ambiguitatea și jumătățile de măsură sunt întotdeauna tentante. Dar amânarea deciziilor dificile rareori le face mai ușoare. Cea mai sigură cale pentru NATO, Ucraina și pentru toți ceilalți este să o aducem cât mai repede posibil în cadrul alianței.