Economic

Cât costă traiul în R. Moldova în comparație cu alte state? Expert economic: În acest an vom avea o iarnă mai ușoară decât în 2022 - 2023

post-img
captură foto

Trăim în Republica Moldova, dar ... cu cheltuieli ca la New York. Chișinăul a intrat în clasamentul celor mai scumpe orașe din Europa şi, pe bună dreptate, preţurile parcă au explodat în ultima perioadă, în timp ce salariile au rămas aceleaşi. De ce totul se scumpeşte şi la ce renunţăm, ca să putem duce o viaţă cât de cât decentă, ne spune Veaceslav Ioniţă, doctor în științe economice, expert.

 „Noi am avut un șoc al prețurilor care nu a fost din 2000,  22 de ani de zile, a început în anul 2021 când a început creșterea preșurilor la resurse energetice, apoi au crescut prețurile la produsele alimentare, această creștere a avut loc peste tot în lume, dar mai mare șoc ca la noi nu a fost. Totodată, un impact mare l-a avut și războiul din Ucraina. Este vorba de logistica tot mai scumpă, dar și produsele ieftine din Ucraina care nu se mai regăseau pe rafturile noastre. Salariile însă nu au crescut. Anul acesta cel mai probabil vom avea o creștere. Acum deja prețurile nu cresc, a fost înregistrată chiar și o scădere nesemnificativă”, a spus Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui, la anul viitor ne așteptăm la o stabilizare a situației.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter