Extern

Regretele față de Ucraina și dejucarea blufului lui Putin. Primul interviu al lui Stoltenberg după zece ani la NATO

post-img
Jens Stoltenberg
Sursa foto: NATO

Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a acordat un interviu inedit pentru cotidianul Financial Times în care a recunoscut că aliații din NATO ar fi trebuit să ofere sprijin militar Ucrainei înainte de invazia militară rusă și a mărturisit că l-a subestimat pe Volodimir Zelenski că ar putea ajunge un lider de război. La nici o săptămână de când i-a predat ștafeta lui Mark Rutte, după un deceniu la cârma Alianței, al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria NATO s-a declarat mândru de sprijinul acordat de Alianță Ucrainei și de faptul că aliații l-au făcut pe Putin să blufeze, a admis că nu toți aliații erau convinși de informațiile de la începutul toamnei lui 2021 privind intenția lui Vladimir Putin de a declanșa cel mai mare conflict armat pe sol european după al Doilea Război Mondial, a recunoscut în premieră cât de dificilă a fost venirea lui Donald Trump la Casa Albă și a vorbit despre cum, în perioada Războiului Rece, a ținut legătura cu un agent KGB care lucra sub acoperire la Ambasada URSS în Norvegia, iar sovieticii îi dăduseră numele conspirativ “Steklov”.

“Dacă există ceva ce regret într-un fel și văd mult mai clar acum este că ar fi trebuit să oferim Ucrainei mult mai mult sprijin militar mult mai devreme”. Cred că trebuie să recunoaștem cu toții că ar fi trebuit să le dăm mai multe arme înainte de invazie. Și ar fi trebuit să le dăm arme mai avansate, mai repede, după invazie. Îmi asum partea mea de responsabilitate”, a spus el, vorbind încet.

“Trimiterea de arme letale a fost o mare discuție. Majoritatea aliaților au fost împotrivă, înainte de invazie … le era foarte teamă de consecințe”, adaugă el.

“Sunt mândru de ceea ce am făcut, dar ar fi fost un mare avantaj dacă am fi început mai devreme. Poate chiar ar fi putut preveni invazia sau, cel puțin, i-ar fi fost mult mai greu [Rusiei] să facă ceea ce a făcut”, a continuat fostul înalt oficial aliat.

Încă de la declanșarea conflictului, Vladimir Putin a intensificat avertismentele potrivit cărora sprijinul acordat de NATO Ucrainei o face parte directă a conflictului și că ar putea fi atacată, eventual cu arme nucleare.

“Au existat zile și săptămâni, în special la începutul războiului la scară largă, în care a trebuit să discutăm și să abordăm problema acestor linii roșii rusești”, a spus Stoltenberg.

“Desigur, trebuie să te oprești și să te gândești, ei bine, poate, acest lucru este prea periculos. Dar atunci alternativa, de a nu mai sprijini Ucraina din cauza unei anumite retorici, nu este cu adevărat o opțiune. În orice caz, am făcut presiuni pentru trecerea tuturor acelor așa-numite linii roșii pe care Putin le-a stabilit. Și am depășit multe dintre ele, iar el nu a făcut nimic. Realitatea este că, dacă președintele Putin dorește să escaladeze cu utilizarea armelor de distrugere în masă, el poate crea toate scuzele de care are nevoie. Până acum, noi l-am făcut să blufeze”, a continuat fostul secretar general NATO.

Întrebat când a devenit sigur că Putin va lansa cel mai mare război din Europa după 1945, Jens Stoltenberg a spus că “la mijlocul toamnei 2021”.

Acest lucru se întâmpla cu aproximativ o lună înainte ca SUA să facă publice rapoartele serviciilor de informații cu privire la consolidarea militară uriașă a Rusiei. Dar unii aliați, precum președintele francez Emmanuel Macron și cel german Olaf Scholz, nu au fost convinși.

“În esență, diferența nu a fost legată de fapte, de informații. A fost vorba despre intenție. Și le-am spus: nu contează dacă credeți că probabilitatea este de 90 % sau de 10 % ... trebuie să ne pregătim să se întâmple”, a rememorat Stoltenberg.

Când Rusia a declanșat invazia, NATO a avertizat că Kievul va cădea în câteva zile. Acum, Stoltenberg a recunoscut că nu și-a imaginat vreodată că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea deveni “un lider de război”. “Era neexperimentat. Punea cele mai elementare întrebări… L-am subestimat, total”, a spus fostul secretar general al NATO.

În timp ce Volodimir Zelenski se adăpostea de invazia Rusiei în buncăre și se sustrăgea asasinilor ruși, Stoltenberg nu a putut vorbi cu el timp de două zile. Când au vorbit în cele din urmă, “acel apel telefonic a fost destul de dificil”, a mărturisit Jens Stoltenberg, explicând de ce NATO a trebuit să refuze cererea liderului ucrainean de a institui o zonă de interdicție aeriană pentru că abordarea NATO a fost clară: sprijin pentru Ucraina fără a implica Alianța în conflict.

Comparații istorice cu Finlanda, Japonia și Germania de Vest privind încheierea războiului Rusiei în Ucraina

Întrebat despre cum vede finalului acestui război, Jens Stoltenberg a precizat că importante sunt rezultatele alegerilor americane și acțiunile ulterioare dinspre Washington și a vorbit despre două exemple internaționale – Finlanda și Japonia – ca urmare a unor dispute militare cu Rusia.

“După alegerile din SUA va exista un fel de nou impuls. (…) Dar nu cred că asta va însemna să aruncăm prosopul și să renunțăm. Ar putea include modalități de a încerca să obțină mișcare pe câmpul de luptă combinată cu mișcare în jurul mesei de negocieri. Ucraina încă trebuie să decidă. Dar trebuie să creăm condițiile care să le permită să se așeze la masă cu rușii și să obțină ceva acceptabil … ceva prin care să supraviețuiască ca națiune independentă”, a spus el.

Întrebat ce i-ar propune lui Zelenski, Stoltenberg a ezitat, sugerând însă o comparație istorică.

“Finlanda a purtat un război curajos împotriva Uniunii Sovietice în 1939. Au impus Armatei Roșii costuri mult mai mari decât se așteptau. Războiul s-a încheiat cu cedarea a 10 % din teritoriu. Dar au obținut o graniță sigură”, a spus el.

Dar acest a fost însoțit de neutralitatea Finlandei, până când aceasta a aderat la NATO anul trecut, ca o consecință a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care dorește să adere imediat la NATO.

SUA și Germania au condus opoziția față de acordarea statutului de membru Ucrainei, devastată de război, susținând că clauza de apărare reciprocă prevăzută la articolul 5 ar însemna un război instantaneu cu Rusia.

“Din nou, este întotdeauna foarte periculos să compari, deoarece nicio paralelă nu este corectă în proporție de 100%, dar Statele Unite au garanții de securitate pentru Japonia. Dar acestea nu acoperă Insulele Kurile, pe care Japonia le consideră teritoriu japonez, controlat de Rusia”, a explicat el.

Stoltenberg a propus o altă comparație: “Germania de Vest privea Germania de Est ca parte a Germaniei mai mari. Ei nu aveau o ambasadă în Berlinul de Est. Dar NATO proteja bineînțeles doar Germania de Vest”.

“Există modalități de a rezolva această problemă (…) Atunci când există o voință, există modalități de a găsi soluția. Dar ai nevoie de o linie care să definească unde este invocat articolul 5, iar Ucraina trebuie să controleze tot teritoriul până la acea graniță”, a adăugat Stoltenberg.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter