Justiție

Peste 800 de funcționari vamali și brokeri, instruiți în utilizarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit

post-img
Peste 800 de funcționari vamali și brokeri, instruiți în utilizarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit

În perioada 21-23 mai, Serviciul Vamal a demarat un curs de instruiri privind utilizarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), organizat în cooperare cu Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).

floare carpet

Cursul de instruire are loc în contextul etapei de testare a NCTS la nivel național, care reprezintă un sistem european de management și control, bazat pe depunerea declarației de tranzit în format electronic și pe schimburi electronice de date între posturile vamale implicate într-o operație de tranzit: postul de plecare, postul de tranzit și cel de destinație.

La sesiunile de instruire, desfășurate prin intermediul platformei ZOOM, au participat circa 500 de funcționari din cadrul posturilor vamale interne și de frontieră, precum și circa 270 de brokeri vamali și specialiști în domeniul vămuirii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter