Social

Haos pe mai multe străzi din oraşul Durleşti. Autobuzele şi troleibuzele nu mai circulă pe câteva rute

Haos pe mai multe străzi din oraşul Durleşti. Autobuzele şi troleibuzele nu mai circulă pe câteva rute

Haos pe mai multe străzi din oraşul Durleşti. După ce două artere importante au fost închise simultan, pentru reparaţii, transportul public a fost dat peste cap. Autobuzele şi troleibuzele nu mai circulă pe câteva rute, iar localnicii aşteaptă minute bune în staţii să prindă un loc în microbuze. Oamenii sunt revoltaţi şi se întreabă ce vor face cu abonamentele de transport pe care le-au plătit deja.

DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: „Timp de mai bine de două luni va fi sistată circulația pe străzile Cartușa și Ștefan Vodă. În acest timp, ruta de troleibuz nr. 35 va ocoli practic orașul Durlești, iar autobuzul de pe ruta 12 nu va mai circula deloc.”

Reparaţia celor două străzi, care asigură legătura dintre oraşele Durleşti şi Chişinău, a început luni. Cei care locuiesc în zonă se văd nevoiţi să meargă pe jos minute în şir, iar şoferii trebuie să înconjoare o bună parte din centrul localităţii.

„Momentan, eu merg pe jos până la Liceul Hyperion şi de acolo cu taxi.”

„E foarte problematic, pentru că acum toate maşinile trebuie să vină prin partea aia (n. r. să înconjoare). Oamenilor nu le este comod să meargă la muncă, este foarte şi foarte dificil. Cred că trebuia să închidă doar jumătate de drum şi să repare câte o bandă.”

Localnicii au fost luaţi prin suprindere de schimbările de orar la mijloacele de transport public. Iar supendarea unor rute îi supără pe cei care şi-au cumpărat abonamente pentru jumătate de an.

„Autobuzul, troleibuzul… nu ştiu ce o să vină, deja aşteptăm de jumătate de oră. S-a închis absolut tot centrul, acolo, şi când venim e problematic, şi când ne ducem şi aşteptăm... nici maxi-taxi, nici troleibuz, nici autobuz.”

„Încă nu ştiu sigur cu ce pot să merg spre această direcţie, spre Ismail. Trebuie să fie reparate drumurile, dar nu atât de mult timp.”

„Foarte, foarte, foarte greu... şi se întorc (n. r. autobuzele) acolo, nu ştiu unde, nu e corect. Tineretul mai repede găseşte soluţii, se uită în telefon, dar o băbuţă sau cineva ca mine... Iată trebuie să mă duc până la Cartuşa şi de acolo venim pe jos.”

Şi traseul autobuzului numărul 11 a fost scurtat, iar fluxul de pasageri va fi de preluat de microbuze locale. Responsabilii de la Primăria Durleşti speră că muncitorii vor încheia lucrările mai devreme.

MIHAIL ENACHI viceprimar, Primăria Durleşti: „S-a decis de a suspenda traficul pe aceste porţiuni, pentru că avem de decapat o structură de fundaţie de 40 de centimetri, respectiv este o săpătură care poate prezenta risc de a cădea vreo maşină. A Am avut nenumărate şedinţe în care am căutat diferite modalităţi de ocolire, să meargă mai întâi pe o bandă şi apoi pe cealaltă, dar există riscul... pentru că, având în vedere lăţimea drumului, e foarte greu să asigurăm pe o bandă transportul public.”

Cât despre abonamentele plătite la troleibuz şi autobuz, viceprimarul oraşului Durleşti a declarat că soluţii poate oferi doar Direcţia Mobilitate Urbană Chişinău. Deocamdată, însă, reprezentanţii direcţiei nu au venit cu un punct de vedere.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter