Actualitate

Siegfried Mureșan: Republica Moldova are astăzi cele mai bune perspective de dezvoltare din istoria sa

post-img
Siegfried Mureșan

La 33 de ani de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, Republica Moldova are, astăzi, cele mai bune perspective de dezvoltare din istoria sa. Declarația aprține europarlamentarului român Siegfried Mureșan.

ZFR

Europarlamentarul se arată convins că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, acesta fiind meritul „în primul rând, al cetățenilor și autorităților Republicii Moldova”.

„Moldova este în plin proces de integrare europeană, iar, anul acesta, am început negocierile de aderare a țării la Uniunea Europeană. Produsele moldovenești sunt mai prezente ca oricând pe piețele europene, sprijinul european pentru oamenii din Republica Moldova a crescut la un nivel maxim istoric, iar, în multe programe europene, Moldova se bucură deja de aceleași drepturi și oportunități ca statele membre ale Uniunii Europene”, scrie Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

„Majoritatea politică proeuropeană, condusă de președinta Maia Sandu, și populația majoritar proeuropeană a țării au demonstrat întregii Uniuni Europene că Moldova merită să înceapă procesul de aderare. 

Dar, pentru ca oamenii din Republica Moldova să se poată bucura cât mai mult și cât mai repede de beneficiile integrării și aderării europene, trebuie să continuăm să fim alături de Moldova.Trebuie să ajutăm Republica Moldova să continue reformele necesare procesului de aderare. Trebuie să creștem sprijinul financiar și tehnic pentru Moldova.

 Și, nu în ultimul rând, trebuie să fim alături de Republica Moldova în combaterea amenințărilor din partea Federației Ruse. Deși Rusia nu mai poate influența deciziile de la Chișinău cum o făcea în trecut, continuă să rămână un stat agresor pentru Republica Moldova, așa cum este un stat agresor pentru toată Europa.

La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani în Uniunea Europeană”, este mesajul deputatului în Parlamentul European.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter