Recomandări

Obiectiv Comun: Drepturile fundamentale ale pacienţilor

post-img
Obiectiv Comun
Sursa foto: TVR

Lista de drepturi și de responsabilități ale pacienților va fi extinsă prin prisma prevederilor Cartei Europene a drepturilor pacienților. O inițiativă legislativă care prevede acest lucru a fost votată, în prima lectură.

Autorii propun ca, în cazul în care pacientul nu-și poate exprima voința, iar reprezentantul legal sau ruda apropiată refuză actul medical necesar pentru salvarea vieții, decizia să poată fi luată de consiliul de medici. Totodată, va fi necesar ca medicii să consulte opinia pacienților care nu au atins vârsta majoratului, atunci când acest lucru este permis de capacitatea acestora de exercițiu.

Drepturile fundamentale ale pacienților şi asistenţa medicală din Republica Moldova şi alte ţări sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi. Invitaţii ediţiei sunt: RODICA RUSU-GRAMMA - specialist în management şi legislaţie în sănătate, conferenţiar universitar; VANU JEREGHI - director Institutul pentru Drepturile Omului; ADRIAN BELÎI -    preşedintele Comisiei Protecţie socială, sănătate şi familie. Realizator - Elena Guțu, producător - Ana Iacub.

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter