Economic

Victor Parlicov, la Forumul „The Economist”: Republica Moldova este prima țară care a demonstrat viabilitatea Coridorului vertical de gaze naturale

post-img
Victor Parlicov
Sursa foto: gov.md

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, participă la Forumul anual, organizat de publicația „The Economist”, ediția a 28-a, care se desfășoară în capitala Greciei, Atena.

Având un discurs alături de omologul său grec, Theodoros Skylakakis, în cadrul unui panel dedicat subiectului transformărilor majore a peisajului energetic din sud-estul Europei și Mediteranei de Est, ministrul a evidențiat importanța aderării Republicii Moldova la Coridorul vertical, care a permis transportarea gazelor naturale din Grecia până în depozitele din Ucraina. Mai mult, potrivit lui Victor Parlicov, țara noastră a reușit să demonstreze viabilitatea economică a coridorului vertical.

“Pentru că am fost prima țară care a reușit să demonstreze că din punct de vedere tehnic și economic aceast lucru este fezabil, să aduci gaze din Grecia până la depozitele de stocare din Ucraina, noi practic am oferit niște dovezi tehnice pentru un model de afaceri care anterior era disponibil doar pentru Gazprom. Însă acum ne confruntăm cu o altă provocare, legată de  infrastructura coridorului vertical, care necesită o extindere de capacități”, a declarat ministrul. 

Totodată, Victor Parlicov a reiterat, că Republica Moldova a reușit să contribuie la consolidarea securității energetice din regiune, anume prin aderarea la coridorul vertical, în ianuarie acestui an, însă, transformările în lanț pe domeniul securității energetice din regiune au început după sincronizarea cu sistemul energetic european. Solidaritatea fără precedent a demonstrat că schimbările pot fi realizate în cel mai scurt timp, iar următorul pas în acest sens este integrarea Republicii Moldova și Ucrainei în piața energetică europeană. 

“Puțini înțeleg profunzimea schimbărilor și transformărilor din sectorul energetic pe care le-au realizat Moldova și Ucraina. Țara noastră nu a avut experiență în ceea ce privește importul de gaze din alte surse și noi 30 de ani am depins de contractul cu Rusia. Însă după stres testul provocat tot de Rusia în noiembrie 2022, noi am reușit să demonstrăm că suntem capabili să facem o transformare fără precedent. Toate aceste schimbări au venit ca urmare a unei crize pe care nu am provocat-o noi. Iar sincronizarea cu sistemul energetic continental a permis să menținem luminile în casele oamenilor din Moldova când regiunile din Ucraina au fost bombardate, când sistemul era deficitar în energie electrică, iar prețurile la energie ajungeau la niveluri istorice”, a spus Victor Parlicov. 

Forumul „The Economist” din acest an a adunat oficiali de rang înalt, precum și personalități notorii din politică, afaceri, finanțe, instituții internaționale și mediul academic, care au fost invitați pentru un dialog constructiv la diferite nivele cu scopul de a încuraja progresul pe diverse domenii din întreaga lume. 

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter