Actualitate

Agenția de Mediu: Arderea frunzelor uscate, interzisă. Riscați amenzi de până la 40 de mii de lei

post-img
imagine simbol

Arderea frunzelor uscate și a altor resturi vegetale este o practică comună în Republica Moldova, dar extrem de dăunătoare. Aceasta eliberează în aer substanțe toxice, inclusiv monoxid de carbon, dioxine, oxizi de azot și hidrocarburi, care afectează grav sănătatea umană și mediul. Expunerea la aceste substanțe poate duce la intoxicații respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos central și probleme de sănătate pe termen lung, inclusiv cancer, atenționează Agenția de Mediu.

De asemenea, arderea resturilor vegetale afectează solul, aerul și apa, distrugând habitatele naturale ale animalelor și păsărilor, precum și microorganismele vitale care mențin fertilitatea solului.

Strângerea și compostarea frunzelor este cea mai bună modalitate de a valorifica bogăția de minerale pe care acestea o conțin, fiind un îngrășământ natural mult mai valoros decât gunoiul de grajd. De aceea, Agenția de Mediu recomandă compostarea frunzelor ca o alternativă ecologică. Compostul ajută la reținerea umidității în sol, reduce nevoia de irigare, susține reciclarea materialelor vegetale și îmbunătățește fertilitatea solului.

Totodată, Agenția de Mediu subliniază că arderea frunzelor reprezintă o încălcare a legii și aduce prejudicii semnificative mediului înconjurător și sănătății oamenilor. Pentru a combate această practică dăunătoare, Codul contravențional al Republicii Moldova prevede amenzi considerabile, de la 10.000 la 15.000 de lei pentru persoane fizice și de la 30.000 la 40.000 de lei pentru persoane juridice.

Astfel, cazul în care observați acte de poluare precum arderea frunzelor, vă rugăm să sesizați autoritățile locale (primăria), Inspecția pentru Protecția Mediului sau să sunați la numărul unic de urgență 112. În așa mod, veți contribui la stoparea acestor practici dăunătoare și la protejarea mediului înconjurător.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter