Extern

Ucraina. Pe front sunt nevoiți să revină veterani care au fost răniți. ”Am devenit mai puternic psihologic”

video

După eforturi repetate de reformare a sistemului de încorporare, cea mai mare problemă a Ucrainei în războiul cu Rusia rămâne deficitul de oameni.

E suficient să te uiți pe hartă să vezi uriașa diferență dintre cele două țări. Dificutatea este atât de mare încât pe front revin chiar și veterani care au fost răniți, relatează TVR Info.

Cea mai importantă resursă a ucrainenilor sunt oamenii. Pentru că spre deosebire de ruși, care aruncă în lupă val după val, comandanții ucraineni nu-și permit să piardă mii și mii de recruți.

Pur și simplu țara nu are atâția bărbați. Din camaraderie, da și din necesitate, militari răniți sunt evacuați cu prioritate maximă.

Am ajuns la poziția noastră, tocmai terminăm de descărcat echipamentele când am fost

luați în colimator de drone. Una dintre ele a aruncat o grenadă, care a explodat la numai un metru de mine. Am avut noroc!, spune un soldat rănit.

Și Volodimir a fost rănit pe front, la Harkiv, acum doi ani – și a trebuit să i se amputeze piciorul.

Își amintește ziua în cele mai mici detalii. A călcat pe o mină anti-personal, camarazii au trebuit să-l scoată cu o frânghie, că să nu pățească și ei la fel. Și când credea că e în siguranță, un prieten a descoperit că încă o mină i se agățase de haină.

Volodimir, veteran de război: Comandantul m-a sunat să mă întrebe cum mă simțeam. I-am zis că n-o să mai pot dansa! M-a întrebat dacă am dansat vreodată și…i-am zis că nu, așa că atunci mi-a răspuns, „păi deci nu-i nimic în neregulă cu tine!” Am devenit mai puternic – sigur că nu fizic, dar psihologic sunt clar mai puternic.

Volodimir s-a întors pe front – și că el sunt mulți. Sunt atrași de stimulentele financiare, dar și de crezul că de ei depinde soarta războiului – și a țării lor.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter