Economic

Energia electrică din surse regenerabile se va scumpi cu 6-7%

post-img
Energie regenerabilă

În ultima zi din luna februarie 2023, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) planifică să ajusteze tarifele fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către firmele care au obținut statutul de producător eligibil.

Potrivit proiectului de hotărâre, tarifele fixe pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile ar urma să crească cu 6-7%, scrie mold-street.md.

Astfel tariful la energia electrică produsă de instalații fotovoltaice ar urma să crească de la 1,91 lei pentru un kWh la 2,04 lei pentru un kWh.

În cazul instalațiilor eoliene tariful ar urma să crească de la 1,58 lei la 1,68 lei pentru un kWh; la cea produsă de instalații hidroelectrice - de la 0,99 lei la 1,05 lei pentru un kWh; la curentul electric produs instalații de cogenerare pe biogaz - de la 1,87 la 1,99 lei pentru un kWh, iar în cazul instalțiilor de cogenerare pe biomasă solidă - de la 1,99 la 2,12 lei pentru un kWh.

Potrivit Agenției "cursul mediu de schimb al monedei naționale față de dolarul SUA utilizat în proiectul Legii bugetului pentru anul 2023 (20,01 lei/USD) este cu 8,3% mai mare în comparație de cursul de schimb prognozat pentru anul 2020 (18,47 lei/USD), aplicat la determinarea tarifelor fixe în anul 2020 și cu 6,6% mai mare în comparație de cursul de schimb prognozat pentru anul 2022 (18,77 lei/USD), aplicat la determinarea tarifelor fixe pentru anul 2022".

Totodată ANRE explică că în conformitate cu prevederile art. 37 alin (1) din Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, după confirmarea statutului de producător eligibil, "producătorul beneficiază de dreptul de a i se achiziționa întreaga cantitate de energie electrică livrată în rețelele electrice la tariful fix stabilit de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, timp de 15 ani de la punerea în funcțiune a centralei electrice".

Aceeași lege prevede că în acest interval de timp, ANRE ajustează tarifele fixe în conformitate cu metodologia aprobată și în funcție de evoluția ratei de schimb a monedei naționale față de dolarul american.

În aceeași ședință ANRE urmează să aprobe tarifele fixe și prețurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii care vor obține statutul de producător eligibil în anul 2023.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter