Extern

Parlamentul European a aprobat un împrumut de 35 mld. euro pentru Ucraina, finanțat din active rusești

post-img
Euro

Europarlamentarii, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, au votat marți un împrumut extraordinar de 35 de miliarde de euro pentru Ucraina, ce va fi rambursat din viitoarele venituri provenite din activele rusești înghețate, informează un comunicat oficial al PE.

Cu 518 voturi pentru, 56 împotrivă și 61 abțineri, Parlamentul a aprobat noua asistență macro-financiară, menită să sprijine Ucraina în fața războiului brutal de agresiune al Rusiei, scrie Calea Europeană.

Acest împrumut constituie contribuția UE ca parte a pachetului G7 convenit în luna iunie, menit să furnizeze Ucrainei sprijin financiar de până la 50 de miliarde de dolari (aproximativ 45 de miliarde de euro). Suma finală a contribuției UE ar putea fi mai mică, în funcție de volumul împrumuturilor acordate de alte state membre din G7.

Mecanismul de cooperare în materie de împrumuturi pentru Ucraina, un cadru recent stabilit, va asigura accesul Ucrainei la veniturile viitoare generate din activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei, deținute în UE. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor oferite atât de UE, cât și de partenerii din G7. În timp ce aceste fonduri vor fi folosite pentru deservirea și rambursarea împrumuturilor, Ucraina va avea libertatea de a aloca aceste resurse conform nevoilor sale.

Fondurile acordate prin acest mecanism vor trebui plătite până la sfârșitul anului 2025. Acordarea împrumutului este condiționată de angajamentul Ucrainei de a menține mecanisme democratice funcționale, de a respecta drepturile omului și alte condiții politice, care vor fi specificate într-un memorandum de înțelegere. În plus, sistemele de management și control prevăzute în Mecanismul pentru Ucraina alături de măsuri speciale de prevenire a fraudei, se vor aplica acestui împrumut.

„Ucraina continuă să reziste agresiunii rusești cu ajutorul cetățenilor săi curajoși, care luptă nu doar pentru existența și libertatea lor, ci și pentru apărarea democrației, drepturile omului, libertății și respectării legilor internaționale pentru noi toți. Nevoia acestui sprijin financiar este imensă și urgentă. Rusia trebuie să plătească pentru faptul că atacă Ucraina, distruge brutal infrastructura țării, orașele, satele și casele acestei țări. Povara reconstrucției Ucrainei va fi pusă pe umerii celor responsabili pentru aceste distrugeri, adică pe umerii Rusiei”, a declarat raportorul Karin Karlsbro, eurodeputat de origine suedeză și membru al grupului Renew.

Guvernele UE au aprobat deja propunerea, iar Consiliul urmează să adopte regulamentul prin procedură scrisă în urma votului din Parlament. Acest regulament va intra în vigoare în prima zi după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al UE.

În septembrie, Comisia Europeană a anunțat un credit de 35 miliarde de euro pentru Ucraina, ce este parte a unui plan al partenerilor din G7, de a acorda împrumuturi de până la 50 de miliarde de dolari (aproximativ 45 de miliarde de euro). Rambursarea acestui împrumut este posibilă prin utilizarea activelor rusești înghețate. Aproximativ 210 de miliarde de euro în active sunt deținute în UE și blocate în temeiul sancțiunilor impuse Rusiei după invazia Ucrainei din februarie 2022. Guvernele UE au decis să utilizeze profiturile din aceste active pentru a sprijini atât eforturile militare ale Kievului, cât și reconstrucția țării.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter