Actualitate

VIDEO. Ceremonia oficială de întâmpinare a Prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean

post-img
Ceremonie

Premierul României, Marcel Ciolacu, vine astăzi într-o vizită oficială la Chișinău, prilej cu care va avea întrevederi cu oficiali din Republica Moldova, dar și cu ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei.

Agenda vizitei oficiale va include întrevederea prim-ministrului României cu omologul său, Dorin Recean, la finalul căreia cei doi premieri vor susține declarații comune de presă și vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare donate Republicii Moldova de către statul român.

De asemenea, șeful Executivului va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Aflat la Chișinău, prim-ministrul României va merge în vizită la Mitropolia Basarabiei, unde va avea o întrevedere cu Mitropolitul Petru al Basarabiei.

Cu această ocazie, începând de la ora 11:55, TVR MOLDOVA va transmite o ediție specială.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter