Recomandări

Ianoș Petrașcu, la „Istorii cu Tâlc”: „Dezvolt o fabulă scenică în care cuvântul este de prisos”

post-img
ISTORII CU TÂLC

Este fondatorul singurului teatru fizic din Republica Moldova - Teatrul M.A.D.E. (Mișcare, Artă, Dans și Emoție), reușind să monteze un șir de spectacole cu caracter social. Predă arta mișcării corporale și la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde a montat producția de succes „Puzzle”, apreciată cu Premiul pentru cel mai bun spectacol şi cu Premiul de originalitate la „Blue Theatre Revolution University Contest”, în Constanţa. Regizorul, pedagogul și coregraful Ianoș Petrașcu este invitat la ISTORII CU TÂLC. Emisiunea este difuzată duminică, 25 februarie 2024, ora 22.00, la TVR Moldova.

floare carpet

IANOŞ PETRAŞCU: ,,Părinţii sunt fundamentul unei familii. Dacă apare vreo fisură, acest fundament se zdruncină. Mama a încercat să ţină acest fundament, casa, familia pentru doi - şi pentru ea, şi pentru tata. Tata muncea foarte mult, iar mama era cea care ne educa.”

IANOŞ PETRAŞCU: ,,Am avut o ceartă foarte mare cu mama. Părinţii se pregăteau să mă dea la juridică. Eu le-am spus însă că vreau să fac teatru şi că îmi asum ceea ce vreau.”

IANOŞ PETRAŞCU: ,,Nu ştiu dacă pot să zic că sunt un profesor dur. Dimpotrivă, poate am fost un fel de picătură chinezească pentru situațiile când îţi zice că nu mai poţi, eu spun mai poţi un pic.”

floare carpet

IANOŞ PETRAŞCU: ,,Am încercat să dezvolt o fabulă scenică în care cuvântul este de prisos, în care corporalitatea spune mai mult decât un cuvânt. Toate spectacolele pe care le fac eu, nu rămân doar ca o formă interesantă, ci îl fac pe spectator să reflecteze asupra acelor teme care au fost abordate.”

Emisiunea „ISTORII CU TÂLC” este difuzată la TVR MOLDOVA duminică, ora 22.00, la TVR INTERNAȚIONAL JOI, ora 01.00, la TVR CULTURAL vineri, ora 15.00. În reluare - luni, ora 02.00 / joi, ora 10.00 la TVR MOLDOVA şi luni ora 08.00 la TVR CULTURAL.

Invitaţii emisiunii sunt personalităţi din diferite domenii, iar discuţiile sunt pline de confidențe, destăinuiri despre experiențe, eșecuri, dorințe de realizare, stări de bine, emoții, creșteri. Moderatorul podcastului este actorul şi prezentatorul Anatol Guzic.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter