Părinte Profesor Constantin Necula, în cadrul vizitelor în Republica Moldova ați purtat discuții și cu Mitropolia Basarabiei, care de zeci de ani luptă pentru revenirea ei în spațiul canonic tradițional. Cum se vede această luptă pentru credință de la București?

În România, lupta acesta se vede ca o așezare în adevărul Cerului și al istoriei. De ani buni, Sibiul, unde activez în calitate de profesor de teologie, a susținut o serie de studenți basarabeni să facă școală bună, să își deschidă dragostea de carte și cultură teologică. Să iasă din schema reducționismului intelectual și să crească în anduranța vestirii Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Eu nu uit că un Mitropolit născut în Basarabia, Vlădica Antonie Plămădeală de la Sibiu, m-a hirotonit. Iar ochii pe istoria Basarabiei mi i-a deschis un alt basarabean, Mitropolitul Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. Își iubeau tare mult Raiul de Țară. Și iubeau România. De fapt, iubeau o singură și indivizibilă Românie. De la ei am învățat să privesc în ochi dramele istoriei Basarabiei. Ei mi-au povestit dintâi despre deportările și rănile nenorocite ale ruperilor de sens din viața basarabenilor. După o discuție cu Părintele Mircea Păcurariu, alt cunoscător al dramelor Basarabiei, am recitit rapoartele preoților misionari români din teritoriul Basarabiei din 1942 până în 1944, care plecaseră din Sibiu, pentru a sprijini misiunea Ortodoxiei. Așa că e greu să mai cred în excesele unor povestitori de basme. Sunt impresionat de curățenia oamenilor de credință și de bunul simț al credinciosului care caută pe Hristos Domnul în liniștea locașurilor de cult, care recapătă lumina de primăvară românească. Dintre locurile vizitate în Basarabia, cele mai multe au fost comunități care își ridică locașuri noi de cult, marcând simbolic un nou început, care îi leagă de Biserica Neamului lor.

Republica Moldova se află în această perioadă în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, iar dezinformările au vizat narațiuni de genul că, dacă se va intra în UE, va fi interzisă credința ortodoxă, copiii nu vor mai putea fi botezați etc. Cum se simte Biserica Ortodoxă Română, credința ortodoxă în Uniunea Europeană?

Am gustat ca student și apoi ca tânăr preot din alienarea unor astfel de argumente. Multe s-au dovedit a fi nu doar false, ci de-a dreptul patologic manipulatorii. M-am vindecat vizitând mii de parohii peste hotare, în Occidentul hulit, unde ortodocșii români, inclusiv basarabeni, au aflat găzduire liturgică în locașuri ale unor confesiuni istorice socotite, ani buni, neprietenoase Ortodoxiei. Acolo am văzut că libertatea religioasă nu e un moft dacă înveți să o practici cu rigoare și limpezime în Hristos Domnul. Consider aberant să argumentezi cu tot soiul de aberații ale unei narațiuni lipsite de adevăr, câtă vreme creștinii noștri ortodocși spun adesea că dacă acasă își pierduseră practica trăirii în credință, acolo o regăsesc și se simt în Biserică mai bine decât într-o ambasadă, bisericile fiind consulatele onorifice ale intereselor naționale și religioase. Cât privește interzicerea credinței în România, îi rog pe cei care-i cred pe detractori să numere locașurile de cult construite după 1990 în Țară, să privească înflorirea școlilor confesionale, activitatea în orele de religie, activitatea academică a școlilor de teologie și editarea/ publicarea de carte. Să mute din când în când canalul de informare pe Radio Trinitas ori pe canalul de televiziune Trinitas TV al Patriarhiei Române, să treacă granița la un pelerinaj la Sfânta Parascheva ori la Mormântul Părintelui Arsenie Boca și, mai ales, să viziteze memorialele de la Pitești, Jilava, Aiud, Gherla, Sighet. Ca preot ardelean trebuie să mai mărturisesc un adevăr, care e valabil și pentru Bucovina, și profilul ei în credință. În Transilvania a înflorit credința, Ortodoxia a născut sfinți sub pajura Imperială cu forța pe care o dă Duhul Sfânt unui popor care nu se teme și care a învățat că, pentru a ține pasul cu Europa, te integrezi în cultura ei, în dezvoltarea ei economico-socială. Până astăzi, alegerea corectă a acestei atitudini în detrimentul defetismului anti- european se simte și se trăiește aici, dincolo de Carpați, în civilizația străzii, în cultură și spiritualitate deopotrivă. Numai cine nu știe istorie, își asumă basmele mai ușor decât arhiva unui neam.

Dezinformarea și atitudinea anti-UE este intens promovată, folosindu-se de pericolul dispariției credinței creștin-ortodoxe dacă Basarabia va deveni membru al Uniunii Europene. Există pericolul interzicerii dogmelor, tradițiilor, credinței ortodoxe, dacă Republica Moldova va deveni membru UE?

Repet ceea ce am răspuns mai sus. Priviți către România, care sigur că se luptă cu unele curente ale corectitudinii politice și își simte uneori periclitată siguranța mărturisirii, dar e obligatoriu să luăm toate acestea drept un anti-virus la propria noastră nelucrare. Personal pot mărturisi că sutele de conferințe, emisiunile de televiziune și implicarea în acțiuni de asistență socială ori de sprijin comunitar nu se puteau realiza decât într-un stat liber, unde democrația consolidează dreptul la liberă credință. Sigur că sunt pericole de diluare a credinței. Dar la multe dintre ele ne dăm concursul noi, creștinii, nu pentru că suntem integrați european, ci pentru că folosim Evanghelia doar în cuvânt, nu și în Duh. Cu mult înainte de aderarea europeană, creștinismul a suferit. Nu trebuie uitat că dacă vorbim de o demnitate a creștinismului, vorbim și de o nedemnitate a creștinilor, deosebit de periculoasă Ortodoxiei.

În curând, în Republica Moldova va avea loc un referendum caree vizează stabilirea în constituție a integrării europene ca orientare externă. În calitate de preot, profesor și duhovnic, ce îi sfătuiți pe creștinii ortodocși să facă, mai ales pe tineri? Merită ca și creștin-ortodocșii să participe la acest exercițiu electoral și să susțină referendumul?

Personal știu ce preț de sânge s-a plătit și în România și pe teritoriul Basarabiei, pentru a avea astfel de drepturi de exprimare democratică. Pentru dreptul de a pune votul nostru într-o urnă de exercițiu democratic, unii și-au așezat cenușa în urna istoriei rezistenței anti-ideologie și anti-dictatură. Ca cetățean al țării tale, ai obligația de a nu o lăsa cântărită în astfel de momente de absențele din ea. Ca român, simt că unul dintre cele mai cuprinzătoare drepturi câștigate după 1989 este acela de a fi liber să accept sau nu o persoană, o doctrină ori un act politic. Și să mă exprim. Mai mare decât acest drept este acela al libertății de mișcare între limitele unei familii care, chiar când nu mă iubește, îmi acceptă identitatea și mă lasă să mi-o pun în valoare. Uneori chiar în sufrageria ei de interese. Tinerețea nu poate trăda viitorul țării. Și aici nu e vorba de politică, ci de a alege ceea ce inima propune rațiunii de a fi tatăl și mama copiilor tăi, care vor crește în condițiile create și de tine.

Părinte Profesor Constantin Necula, ați vizitat recent Republica Moldova, unde ați susținut cu succes câteva conferințe. Cum a fost experiența Dumneavoastră?

Am vizitat Republica Moldova în repetate rânduri spre a-mi sătura setea de a fi frate cu oameni adevărați. Conferințele mele au fost încercarea mea de a le spune oamenilor de aici că îmi pasă, că nu sunt singuri și că puterea lor de reconstruire a identității naționale îmi este model de curaj sufletesc. Am conferențiat singur ori însoțind pe Mihai Moraru ori, mai nou, pe secretarul de Stat Adrian Dupu. Dar în anii dintâi am fost găzduit de Părintele Viorel Cojocaru și chiar am publicat o carte, la Editura Cu drag din Chișinău, Duminici în Dar, carte la care țin foarte mult. În anii din urmă însă, la invitația și cu binecuvântarea Părintelui Episcop Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, am fost prezent mai des în sate și comune, în orașe și comunități pastorale care mi-au cucerit inima și gândul. Basarabia de azi mi-a câștigat admirația. E un Val al lui Traian împotriva înstrăinării vetrei Neamului, o remarcabilă țară a redescoperirii mele ca om. Am străbătut prin praful stelar al istoriei neamului românesc și de fiecare dată am învățat. Basarabia este o minunată școală de omenie și har.

În încheiere, aș vrea să vă rog să adresați câteva cuvinte creștinilor ortodocși din Basarabia și mai ales tinerilor care sunt puțin mai apatici.

Nu pot decât să le aduc aminte de cuvintele Scripturii în întâlnirea Dimineții Învierii. Îngerul le întreabă pe femeile mironosițe: „De ce căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici. A Înviat!”. Faceți din Învierea Domnului Iisus Hristos lecția prin care înțelegeți înfrângerea morții și biruința asupra iadului. Nu vă temeți să Vă asumați viața voastră și a Țării Voastre. Câtă vreme Dumnezeu este cu noi nimeni, niciodată, nu ne poate sta împotrivă!