Politic

Campanie TVR MOLDOVA „DE CE EU?”: Afaceri eco cu sprijinul Uniunii Europene

video

Cu ajutorul Uniunii Europene, a reuşit să-şi transforme afacerea în una sustenabilă. Vorbim despre proprietarul unei vinării din Codrii Moldovei. Antreprenorul a beneficiat de sprijin financiar nerambursabil în cadrul programului Eco IMM, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, şi a investit banii în ecologizarea afacerii. Cum contribuie UE la dezvoltare economică rezilientă în Republica Moldova, vedem în următorul reportaj din cadrul campaniei TVR MOLDOVA "De ce EU?"

Povestea vinăriei din satul Ulmu, raionul Ialoveni, începe în anul 2008. Afacerea a fost fondată de antreprenorul Oleg Baban. Inspirat de tatăl său, un vinificator iscusit, a decis să planteze viță-de-vie pe colinele de lângă "Codrii Moldovei".


OLEG BABAN proprietar vinărie, s.Ulmu, r.Ialoveni: „Tatăl meu era un vificator amator. Profesor de profesie dar făcea cele mai bune vinuri și aici în zona Ulmu, practice tot vinul care-l făcea – 10 tone , erau vândute toate. Din acest motiv m-am gândit de ce nu. Am simțit că poate să fie o afacere bună. Tata mi-a dat un secret, un sfat important, că tot ce faci să faci cu toată inima, tot sufletul.”


În anul 2018, Oleg Baban a reușit să finalizeze construcția vinăriei, a restaurantului și a unui mic hotel. Și, pentru că afacerea este amplasate chiar în inima Codrilor Moldovei, antreprenorul a decis să-și o ecologizeze, prin construcţia unei stații moderne de epurare.


OLEG BABAN proprietar vinărie, s.Ulmu, r.Ialoveni: „Oferim cazare, restaurant, sala de degustație. Aici începe rezervația Codrii. Conceptul vinăriei noastre este de a avea grijă ca această zonă ecologică să fie păstrată. Vinăria chiar a plantat 10 ha de pădure.”


SERGIU SUVAC enolog vinărie: „În UE, multe întreprinderi, la fel și la noi în RM, nu pot activa fără stații de epurare, de aceea pentru a ne alinia standardelor este foarte necesar de a construi această stație de epurare pentru că trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noștri. ”


Costul proiectului se ridică la 1,2 milioane de lei, dintre care jumătate de milion de lei sunt oferiți, sub formă de grant, din partea Uniunii Europene, prin Programul de Ecologizare a IMM-urilor, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Stația de epurare ce va fi construită îi va permite vinificatorului să-și extindă linia de producere a vinurilor și să dezvolte segmentul turistic al afacerii. Antreprenorul planifică să mai construiască, pe teritorul complexului, mai multe case de vacanță, iar întregul sistem de canalizare va fi conectat la stația de epurare care va putea face față fluxului de apă reziduală și altor deșeuri menajere.


SERGIU SUVAC enolog, vinărie: „Fără acest ajutor acordat de UE aveam, cred, încă vreun an doi să tergiversăm.”


OLEG BABAN proprietar vinărie: „Este important nu doar suportul financiar cât și încrederea care o dă antreprenorilor că poți să mergi mai departe îndrăzneț cu proiecte că nu iești singur, mai este cineva alături și asta ne motivează de a dezvolta afacerea pentru binele țării noastre Moldova.”


În primăvara anului trecut Uniunea Europeană a transferat 8 milioane de euro, echivalentul a 160 de milioane de lei, pentru finanțarea a șapte programe gestionate de ODA. Cu sprijinul UE, în ultimii ani, în zeci de localități ale Repubicii Moldova au fost construite stații de epurare care oferă acces îmbunătățit la servicii de canalizare pentru zeci de mii de gospodării casnice, instituții publice, precum și pentru sute de antreprenori.


În următorii ani, UE va finanța un alt proiect amplu de mediu în R.Moldova. Acesta prevedea construirea a opt fabrici de prelucrare a deșeurilor, în opt regiuni cheie. În acest sens, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va oferi țării noastre un grant în valoare de 5,4 mil.euro pentru implementarea proiectului "Deșeuri solide în Republica Moldova".


SERGIU LAZARENCU ministrul Mediului: „Ne propunem ca să implemenntăm și să începem construcția depozitelor începând cu 2026, fiecare gospodărie va beneficia de tomberoane și va putea selecta deșeurile în fracția umedă și recilabilă. Totodată vor fi închise toate gunoiștele din acea zonă. "


Iar în septembrie, Banca Europeană de Investiții a anunțat că oferă Guvernului de la Chișinău un împrumut în valoare de 200 de milioane de euro pentru plantarea și reabilitarea a peste 63 mii de hectare de terenuri și păduri.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter