Actualitate

Asociația Presei Independente susține referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană: Viitorul este Uniunea Europeană

post-img
API

Asociația Presei Independente (API) susține referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și îndeamnă toțicetățenii cu drept de vot din țară și din diasporă să participe activ la referendum și să voteze pentru viitorul european.

„· Ferm convinși că aderarea la UE va aduce beneficii majore și sustenabile Republicii Moldova, va determina democratizarea și modernizarea țării, va oferi oportunități de dezvoltare a economiei și investiții în proiecte de infrastructură, va garanta medicină, educație și asistență socială performante, contribuind la îmbunătățirea calității vieții pentru toți cetățenii,

· Conștienți că numai datorită asistenței UE în țara noastră au loc reforme în mai multe domenii, au fost construite, reconstruite și reparate drumuri, școli, spitale, grădinițe de copii, monumente și edificii de cultură și de patrimoniu național, sunt susținute inițiative civice în toate domeniile, iar cu suportul UE Republica Moldova a reușit să facă față crizelor pandemică, energetică și de securitate din ultimii ani,

· Împărtășind valorile și principiile care guvernează Uniunea Europeană: nivelul înalt al democrației și al statului de drept, respectarea drepturilor omului, conviețuirea în pace și siguranță, dezvoltarea economică și bunăstarea oamenilor, asigurarea libertății presei și a libertății de exprimare, inclusiv norme și standarde jurnalistice mai bune,

Asociația obștească „Asociația Presei Independente” (API) îndeamnă toții cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, de acasă și din diasporă, să participe activ la referendumul constituțional de pe 20 octombrie 2024 și să răspundă „DA”, susținând astfel modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al API.

 

 

 

author-img_1

Cristian Sava

Reporter