Actualitate

Salvatori IGSU, instruiți de experți din Turcia în domeniul căutare-salvare

post-img
IGSU

În perioada 21-26 octombrie 2024 o echipă formată din 30 de salvatori participă la un program de instruire de bază privind pregătirea echipei de căutare-salvare urbană a Republicii Moldova. Instruirile se desfășoară în incinta Centrului Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni. Instruirile sunt conduse de 6 experți din cadrul Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD), care vor împărtăși participanților bunele practici și experiențele acumulate în domeniu.

În cadrul discursului, șeful IGSU a urat succese echipei și a exprimat aprecierea profundă pentru eforturile și dedicarea participanților, subliniind importanța dobândirii de noi experiențe și abilități în domeniul gestionării situațiilor de urgență, dar și a mulțumit partenerilor turci pentru suportul acordat și colaborarea fructuoasă.

Programul include lecții teoretice și sesiuni practice, menite să îmbunătățească abilitățile salvatorilor în gestionarea situațiilor de urgență urbane. Tematica instruirii cuprinde concepte de bază din domeniul căutare-salvare, siguranța și securitatea în timpul desfășurării misiunilor, precum și specificul echipamentelor de protecție personală.

Mai mult, pe parcursul a 6 zile, salvatorii IGSU își vor perfecționa capacitățile de intervenție, fortificând cunoștințele și abilitățile practice în domeniul efectuării lucrărilor de căutare-salvare a persoanelor din dărâmăturile blocurilor prăbușite, dar și salvarea sinistraților de la etajele superioare ale clădirilor avariate.

Totodată, salvatorii IGSU vor însuși tehnici și metode specifice în efectuarea lucrărilor de sfărmare, tăiere, ridicare a materialelor, precum lemnul, betonul și fierul. Astfel, participanții vor efectua exerciții în teren pentru a pune în aplicare tehnicile însușite în condiții realiste. Salvatorii vor testa echipamentele specifice, vor exersa tehnicile de evaluare a stabilității structurale a clădirilor afectate, dar și vor dezvolta coeziunea de echipă în realizarea acestor acțiuni.

De asemenea, programul prevede și aspecte legate de managementul bazei de operații în realizarea misiunilor echipei USAR, organizarea eficientă a echipei, dar și gestionarea acțiunilor, care au un rol crucial în lichidarea dezastrelor naturale.

Programul este organizat cu sprijinul Agenției Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA), având drept scop perfecționarea și consolidarea capacităților de intervenție ale echipelor de salvare din Republica Moldova, în vederea alinierii acestora la standardele europene în domeniul protecție civile. 

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter