Extern

Finlanda afirmă că patru avioane militare ruseşti i-ar fi încălcat spaţiul aerian

post-img
Finlanda afirmă că patru avioane militare ruseşti i-ar fi încălcat spaţiul aerian

Garda de Frontieră finlandeză a declarat vineri că suspectează că patru avioane militare ruseşti au încălcat spaţiul aerian al ţării nordice pe 10 iunie, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Ministerul finlandez al Apărării a anunţat luni că suspectează că un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian în cursul dimineţii timp de aproximativ două minute.

„Pe măsură ce ancheta avansează, a devenit evident că, pe lângă avionul rusesc raportat mai înainte, există motive să suspectăm alte trei avioane de încălcare teritorială”, a precizat vineri Garda de Frontieră finlandeză.

Ea a transmis într-un comunicat că suspectează că cele patru avioane sunt două bombardiere şi două avioane de luptă.

Ultima încălcare teritorială confirmată de către o aeronavă rusească a avut loc în august 2022, potrivit Ministerului finladez al Apărării.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter