Social

Maşinile din stânga Nistrului ar putea fi înmatriculate cu numere neutre

Maşinile din stânga Nistrului ar putea fi înmatriculate cu numere neutre

Maşinile din stânga Nistrului ar putea fi înmatriculate cu numere neutre până în decembrie 2026. Comisia parlamentară a dat undă verde acestui proiect, care urmează să fie dezbătut, mâine, în Parlament.

Cetățenii care îşi vor înmatricula autoturismele cu numere neutre, vor putea accede în traficul internațional, cu excepţia autovehiculelor folosite în activităţi comerciale.

Nu își vor putea înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre persoanele care au domiciliul în alte localități decât cele situate pe teritoriul necontrolat.

Odată cu această măsură, autorităţile vor putea verifica în sistemul informaţional dacă maşinile au fost furate sau pierdute, iar şoferii vor putea fi indetificaţi în caz de accidente.

Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise în orașele Tiraspol sau Râbnița sunt la evidență peste 10 mii de vehicule.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter