Social

Victimele ocupației sovietice au fost comemorate la Chișinău

Victimele ocupației sovietice au fost comemorate la Chișinău

Astăzi se împlinesc 84 de ani de la instaurarea ocupaţiei sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Pe 28 iunie 1940, conducerea URSS a semnat un decret de anexare a acestor teritorii româneşti. Uniunea Sovietică era gata să declanşeze un război împotriva României dacă autorităţile de la Bucureşti refuzau să-şi retragă administraţia din aceste regiuni. A urmat aproape jumătate de secol de ocupaţie sovietică şi cel puţin un milion de victime ale regimului de la Moscova. Cu această ocazie, astăzi la Chişinău au avut loc mai multe acţiuni de comemorare.

Reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti "Pentru Neam şi ţară" au organizat un miting de doliu în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, la care au venit cu tricolorul, dar şi cu steaguri negre, pentru a comemora victimele ocupaţiei sovietice.


„Este chiar o crimă împotriva umanităţii să zic aşa. Timp de 80 de ani, grădiniţe, şcoli, armată, instituţii, ziare, reviste filme, concerte, prin absolut tot, majoritatea basarabenilor au fost făcuţi exact cu dorea Moscova. Şi dacă nu ar fi fost această propagandă toxică, acum, Republica Moldova era în Uniunea Europeană şi poate realizat şi unitatea statului naţional.”


Şi la Piatra comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor regimului sovietic. Participanţii au aprins lumânări aranjate simbolic pentru a forma anul ocupaţiei.


În anul 1940, în baza unei înțelegeri cu Germania Nazistă cunoscută sub denumirea de pactul Molotov-Ribbentrop, Uniunea Sovietică cerea în mod direct României să cedeze Basarabia, care fusese alipită la patria mamă în 1918. Pe 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică ia Basarabia și Bucovina de Nord, iar Transilvania de Nord este cedată Ungariei. În anul 2010, în baza unui decret semnat de preşedintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, data de 28 iunie a fost declarată, oficial, "Ziua ocupaţiei sovietice".

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter