Social

20 de locuitori din Bălți, de diferite vârste, au susţinut proba finală la limba română

20 de locuitori din Bălți, de diferite vârste, au susţinut proba finală la limba română

20 de locuitori din oraşul Bălți, de diferite vârste, au susţinut proba finală la limba română, după ce au absolvit cursurile gratuite în cadrul unui program de stat. Majoritatea sunt vorbitori nativi de limbă rusă. Programul se află la a doua ediție.

„Au fost foarte plăcute aceste cursuri, ele sunt importante pentru noi, pentru mine, deoarece eu trăiesc aici, eu sunt cetățean al Republicii Moldova.”

Unii cursanţi au susţinut examenele cu brio, alții au avut mici dificultăți. Într-un final, toţi au obţinut nivelul A1 de cunoaştere a limbii române.

„Nu ne-am așteptat că vom avea dificultăţi, dar am reuşit, am susținut. De scris este mai uşor, dar proba orală e mai complicată.”

„Examenul a fost super, noi am fost puternice.”

„Mi-a plăcut cursul, foarte bravo doamna Violina care ne învață pe noi.”

Profesorii s-au arătat mulţumiţi de performanţele unor studenţi.

VIOLINA DĂNILĂ profesoară de limba română: „Dacă au fost studenți care nu știau nici măcar literele, cuvintele "bună ziua", "la revedere", acum ei vorbesc, pot să citească, pot să comunice și nu doar la cursurile noastre, ci și la magazine, la piață, cu un medic.”

Cursurile de studiere a limbii române sunt gratuite. La final, participanții vor obține un certificat, unde va fi indicat nivelul de competență lingvistică a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

LILIA TRINCA decanul Facultății de Litere, Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălți: „În opinia mea sunt extrem de importante pentru că această solicitare a existat de mai mult timp. Dar, este o ofertă din partea Guvernului Republicii Moldova, de a frecventa cursurile în mod gratuit, fără a achita pentru ele şi posibilitatea de a se înscrie atât fizic, cât şi online.”

În 2024, pentru cele 5 mii de locuri de studiere a limbii române au concurat 12 700 de persoane. Durata unui curs este de 120 de ore, în funcţie de nivelul de competență lingvistică. Pentru acest program, Ministerul Educației și Cercetării de la Chişinău a alocat 10 milioane de lei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter