Justiție

Şapte candidaţi aspiră la funcţiile vacante de judecători la Curtea Supremă de Justiţie

Şapte candidaţi aspiră la funcţiile vacante de judecători la Curtea Supremă de Justiţie

Astăzi a avut loc proba interviului, susţinută în faţa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Cei care vor promova concursul, vor fi propuşi preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a fi numiţi în funcţie.

Iniţial, în concursul pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie s-au înscris opt candidaţi. Printre ei şi Ion Munteanu, care a câştigat concursul de procuror general, aşa că a fost exclus. Astfel că, în prezent, au rămas şapte candidaţi. Înainte de proba interviului, am discutat cu magistrata Stella Bleşceaga, preşedintele completului de judecată în dosarul privind concesionarea Aeroportului Chişinău, care aspiră acum la funcţia de judecător la CSJ.

STELLA BLEŞCEAGA, magistrat, Judecătoria Chişinău: Este o etapă foarte importantă. Aspir la una dintre funcţiile cele mai înalte, într-o ce amai înaltă instanţă naţională din RM. Desigur că apsiraţiile mele trebuie să fie doar în conformitate cu scopul legii.

Am reuşit să discutăm şi cu doi din cei şase candidaţi care nu sunt din rândul magistraţilor.

VLADISLAV GRIBINCEA, director Program, CRJM: Curtea Supremă de JUstiţie are acum rolul de a uniformiza practica judecătorească, adică, de fapt, de a ghida toţi judecătorii la modul cum trebuie să fie interpretată şi aplicată legea.

ALIONA CIOCANU, avocat: Dacă acced la duncţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie voi aduce şi eu un plus valoare şi voi contribui la activitatea acestei Curţi. Mă voi strădui să întăresc încrederea societăţii, a cetăţenilor în justiţie.

La Curtea Supremă de Justiție activează şase judecători de bază şi patru sunt transferaţi temporar. Instituţia ar avea nevoie însă de cel puţin 20 de angajaţi, dintre care nouă să fie de bază, spune preşedintele interimar al Cosiliului Superior al Magistraturii.

SERGIU CARAMAN, preşedintele interimar, CSM: Consiliul Superior al Magistraturii va selecta foarte atent viitorii judecători ai Curţii Supreme de Justiţie din rândul non-judecătorilor. Asigurările sunt că la Curtea Supremă de Justiţie vor ajunge să lucreze non-judecători care sunt gata să fie judecători ai Curţii. Evident că cei care vor fi selectaţi de Consiliul pentru această funcţie vom vedea cum se vor încadra, cum vor reuşi ei să examineze cauze.

Anterior, ministrul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că ocuparea funcţiilor vacante de judecători la CSJ este una dintre condiţiile impuse de Comisia Europeană pentru a începe negocierile de aderare la UE. Anul trecut, Curtea Supremă de Justiţie s-a confruntat cu un blocaj major în activitate. Atunci, 80 la sută dintre judecătorii instanţei au demisionat.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter