Sport

Radu Albot va juca pe tabloul principal de la Wimbledon

Radu Albot va juca pe tabloul principal de la Wimbledon

Pentru a patra oară la rând, Radu Albot va juca pe tabloul principal de la Wimbledon. Reprezentantul Republicii Moldova a trecut de calificări unde, în finală, l-a învins pe un tenismen clasat cu aproape 40 de poziții mai sus în topul mondial.

În etapa finală a calificărilor, Radu Albot s-a confruntat cu reprezentantul Columbiei, Daniel Elahi Galan, aflat pe locul 106 ATP. Sportivul din Republica Moldova a reușit un break în primul set și alte două în actul secund.

În a treia manșă, însă, s-a ajuns la tie-break, unde tenismenul clasat pe poziția cu numărul 145 în clasamentul mondial a cedat cu 6 la 8. În al patrulea set, în schimb, Radu Albot nu a mai ratat victoria și a învins, cu rezultatul clar de 6 la 3.

Este pentru a patra oară la rând când sportivul din Republica Moldova și-a asigurat participarea pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem.

Radu Albot își va afla adversarul din prima rundă mâine dimineață, atunci când este programată tragerea la sorți. De menționat că jucătorul de pe locul 145 ATP și-a asigurat deja și un premiu de peste 70 de mii de euro.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter