Republica Moldova găzduiește, săptămâna viitoare, o reuniune a Adunării Parlamentare Euronest, platformă de cooperare între Parlamentul European și statele din Parteneriatul Estic. La Bruxelles, europarlamentarul român Dan Barna a spus că reuniunea îşi propune creșterea presiunii politice pentru trecerea de la discuţii tehnice la deschiderea formal-politică a negocierilor de aderare a ţării la blocul comunitar. Convorbirile vor avea loc în comitetele tematice Euronest, acoperind dosare-cheie: democrație, drepturile omului, dar mai ales securitate energetică.
Adunarea Parlamentară Euronest reunește, de două ori pe an, reprezentanți ai Parlamentului European și ai statelor partenere din est, dar și liderii de la Chișinău, într-un context politic în schimbare după alegerile din Ungaria.
DAN BARNA europarlamentar, România: Este o întâlnire, de fapt, care își propune să accelereze, să pună presiune politică pe poziția actuală a Republicii Moldova și pe necesitatea deschiderii negocierilor și formal-politice, nu doar tehnice, așa cum este în momentul de față, pe clusterele de aderare. Şi în contextul rezultatului din Ungaria, aș spune că întâlnirea asta este mai mult decât binevenită, pentru că vom avea acolo reprezentanți ai tuturor familiilor politice din Parlamentul European.
În paralel, la Bruxelles se negociază viitorul buget al Uniunii Europene. Europarlamentarii implicați în dosarul Republicii Moldova încearcă să creeze cât mai multe instrumente și oportunități financiare de care Chișinăul să poată beneficia, inclusiv în domenii precum securitatea, energia sau competitivitatea economică.
DAN BARNA europarlamentar, România: În momentul de față, în Parlamentul European se construiește bugetul Uniunii Europene. Lupta și demersurile pe care și eu și colegii mei din delegația pentru Moldova le avem sunt, în termen de priorități, încercarea de a oferi cât mai multe oportunități în noua structură bugetară de care să poată beneficia și Moldova.
Dincolo de sprijinul politic și financiar, europarlamentarul român spune că provocarea majoră rămâne însă internă. E vorba de capacitatea Republicii Moldova de a transforma fondurile europene în proiecte concrete. Chiar dacă Chișinăul este considerat „premiantul clasei”, așa cum a declarat recent comisarul pentru Extinedere Marta Kos, următorul test nu mai ține de reforme pe hârtie, ci de capacitatea administrativă de a le implementa.
DAN BARNA europarlamentar, România: Evident, provocarea reală pentru Moldova este realizarea proiectelor prin care să fie absorbiți acești bani. Absorbția fondurilor este exact experiența complicată pe care a avut-o România, experiență din care se poate învăța pe bună dreptate. Absorbția fondurilor este marea team și sper ca în perioada următoare, inclusiv prin această vizită pentru Euronest, să încercăm să aducem ceva din experiența României și din know-how-ul pe absorpția de fonduri europene în Moldova, pentru beneficiarii de acolo.
Reuniunea Adunării Parlamentare Euronest va avea loc pe 21 și 22 aprilie la Chișinău. Pe agenda vizitei se regăsesc întrevederi cu Maia Sandu și alți oficiali de rang înalt, precum și discuții în comitetele tematice care formulează recomandări pentru relația UE-Republica Moldova.