Social

Mai multe localități din R. Moldova au rămas fără lumină. Precizările Ministerului Energiei

post-img
imagine simbol

Ministerul Energiei anunță că, în urma unor defecțiuni tehnice apărute la stația electrică din Nisporeni, mai multe localități din raioanele Nisporeni, Fălești, Hâncești și Ungheni au rămas temporar fără energie electrică.

Potrivit autorităților, cauza deconectărilor de energie electrică din raioanele Nisporeni, Fălești, Hâncești și Ungheni a fost o ruptură de conductor pe circuitul care alimentează stația electrică Nisporeni, provocată de condițiile meteo nefavorabile, în special vântul puternic.

Echipele operatorului sistemului de transport, Moldelectrica, intervin la fața locului pentru remedierea problemelor și restabilirea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil, precizează Ministerul Energiei.

Pentru a reduce aria afectată de întreruperi, a fost pusă în funcțiune o linie de 110 kV în regim insularizat, ceea ce permite alimentarea parțială a rețelei și stabilizarea sistemului energetic din zonă.

La ora 14:26, toți consumatorii afectați au fost realimentați cu energie electrică prin circuite alternative, inclusiv prin intermediul liniei de 110 kV Țuțora (România) – Cioara (Moldova).

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter