Actualitate

MApN de la București, răspuns la noi acţiuni de dezinformare: Forţele române nu au tras asupra dronelor ruse din zona graniţei cu Ucraina

post-img
Fake news

Forţele române nu au tras asupra dronelor ruse din zona graniţei cu Ucraina, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) pe Facebook, drept răspuns la „acţiuni de dezinformare” pe acestă temă.

„Atacurile executate de Federaţia Rusă au vizat infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre şi nu obiective de pe teritoriul României, iar forţele şi mijloacele Ministerului Apărării Naţionale dispuse în zona frontierei cu Ucraina nu au executat, în nicio astfel de situaţie, foc asupra mijloacelor de atac ale Federaţiei Ruse”, precizează ministerul român.

MApN răspunde astfel unor „acţiuni de dezinformare prin care se acreditează fals ideea că România a fost vizată de atacurile cu drone ale Federaţiei Ruse” pe platforma X şi pe alte reţele sociale.

Mesajele respective „pretind că România ar fost vizată de atacurile cu drone ale Federaţiei Ruse executate în ultimele zile şi că mijloacele de apărare antiaeriană ale Armatei României dislocate la frontieră ar fi executat foc asupra acestora”, arată ministerul.

Aceste aşa-zise informaţii nu au niciun fundament real”, punctează MApN.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter