Actualitate

Compania aeriană Wizz Air va lansa 8 zboruri noi de pe Aeroportul Internaţional Chişinău

Compania aeriană Wizz Air va lansa 8 zboruri noi de pe Aeroportul Internaţional Chişinău

Compania aeriană low cost, Wizz Air îşi redeschide temporar baza operaţională de pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de presă. Din 16 decembrie, vor fi lansate opt rute noi.

ANDRAS RADO, şef Departamentul de Comunicare şi Afaceri Guvernamentale Wizz Air: „Anunţul pe care îl facem astăzi este că redeschidem temporar baza aeriană operaţională la Chişinău şi lansăm încă opt rute noi. Vom avea în total 16 rute către 16 destinaţii în 9 ţări”.

Rutele noi vor fi spre Dortmund, Memmingem, Nuremberg, Berlin, Verona, Paris, Bologna şi BruXELLES.

ANDRAS RADO, şef Comunicare şi Afaceri Guvernamentale Wizz Air: „Zborurile vor avea o frecvenţă de două, trei ori pe săptămână. Preţurile vor fi foarte competitive. Acestea încep cu 24,99 euro până la 39,99 euro.

MIRCEA PĂSCĂLUŢĂ, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Aceste rute nu doar că vor facilita conectivitatea pentru cetăţenii noştri, dar vor aduce şi preţuri avantajoase şi mai multe opţiuni de zbor. Una dintre priorităţile Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale este dezvoltarea Aeroportului Internaţional Chişinău şi atragerea a cât mai multe companii aeriene”.

Reamintim că, în 2022 Wizz air şi-a închis baza operaţională de la Chişinău din cauza războiului din Ucraina.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter