Actualitate

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu administratorul asistent al USAID Erin McKee

post-img
întrevedere

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu administratorul asistent al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Erin McKee, șefa delegației americane la Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova desfășurată pe 17 septembrie la Chișinău.

ZFR

În cadrul discuției, șeful diplomației moldovene a exprimat recunoștința față de sprijinul constant al Statelor Unite ale Americii, ce contribuie la reformele democratice și creșterea economică a Republicii Moldova.

În același timp, Mihai Popșoi a salutat anunțul delegației SUA privind un nou pachet de asistență pentru R. Moldova, care va susține proiecte importante în domeniul infrastructurii și securității cibernetice.

Interlocutorii s-au referit și la asistența extinsă oferită prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), ce contribuie la consolidarea securității energetice, siguranței cibernetice și a infrastructurii de transport.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter