Politic

R. Moldova va beneficia de Programul de Asistență cu Echipamente al Guvernului German pentru Forțele Armate Străine

post-img
R. Moldova va beneficia de Programul de Asistență cu Echipamente al Guvernului German pentru Forțele Armate Străine

Republica Moldova va beneficia de Programul de Asistență cu Echipamente al Guvernului German pentru Forțele Armate Străine. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea unui Acord între Guvernul Republicii Moldova și cel al Republicii Federale Germania.

Programul de asistență are drept scop consolidarea capacităților militare neletale ale statelor partenere, precum și contribuie la asigurarea păcii și securității atât la nivel național, cât și regional. Acesta va viza mai multe proiecte pentru R. Moldova, printre care figurează instruirea și dotarea cu echipamente mobile de campanie, cu aparate de zbor fără pilot și modernizarea punctelor medicale. La fel, va fi construit un centru de întreținere tehnică, vor fi renovate unele încăperi pentru păstrarea munițiilor, iar la Armata Națională va fi creată o rețea unică informatică. 

Se menționează că Programul nu prevede livrări de arme și muniții sau instruire permanentă. Managementul acestor proiecte va fi asigurat de un grup consultativ din care vor face parte reprezentanți ai forțelor armate germane, care vor fi detașați în Republica Moldova pe un termen de patru ani. Respectiv, în cadrul Programului, Ministerul Federal de Externe german va fi responsabil de finanțarea proiectelor, iar Ministerul Federal al Apărării german – de detașarea echipelor consultative.

După semnare, Acordul va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului. Cooperarea dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania în domeniul militar a început în anul 2003, când a fost semnat un Acord. Totodată, anterior, Guvernul german a instituit Programul de consiliere, instruire și asistență cu echipamente pentru forțele armate străine, destinat susținerii dezvoltării capacităților militare ale statelor partenere.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter