Actualitate

Igor Grosu, la Kiev: Republica Moldova depune toate eforturile pentru a ajuta cu tot ce putem poporul ucrainean

post-img
Igor Grosu și Ruslan Stefanchuk

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut o întrevedere la Kiev cu Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk. Cei doi au trecut în revistă ultimele evenimente din regiune, în mod special consecințele atacurilor rusești care se tot intensifică, spune Igor Grosu.

ZFR

Igor Grosu a declarat în cadrul întrevederii că  „Republica Moldova depune toate eforturile necesare pentru a ajuta cu tot ce putem poporul ucrainean, inclusiv în cadrul formulei de pace a Ucrainei”. Speakerul a subliniat că în Republica Moldova sunt circa 60 de mii de ucraineni care beneficiază de protecție temporară. 

„De asemenea, ne-am alăturat eforturilor internaționale de a elibera copiii ucraineni răpiți, adoptând și o declarație în plenul Parlamentului. Ne-am alăturat și registrului pagubelor al Consiliului Europei, pentru a ne asigura că Rusia va plăti reparații, fiindcă ceea ce se întâmplă în Ucraina este genocid. Noi vom continua să fim alături de vecinii noștri ucraineni și cu siguranță pacea în Ucraina va fi restaurată”, spune Igor Grosu. 

Amintim, președintele Parlamentului Republicii Moldova se află într-o vizită de lucru în Ucraina, unde a participat inclusiv la cel de-al 4-lea Summit al Platformei Crimeea,  evenimentul  găzduit de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter