Social

600 de studenţi din regiunea Harkov ar urma să fie transferaţi la USM

600 de studenţi din regiunea Harkov ar urma să fie transferaţi la USM

Aproape 600 de studenţi din regiunea Harkov ar urma să fie transferaţi la Universitatea de Stat din Moldova.

Aceasta a fost subiectul unei discuţii purtate la Chișinău de ministrul Educației, Dan Perciun, cu rectorul Universității Naționale din Harkov, Tatiana Kaganovska. La întrevedere a participat şi rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov. Această măsură se va lua pentru a se asigura tinerilor condiţii sigure de instruire. Oraşul Harkov este atacat masiv de ruşi. S-a mai vorbit şi despre inițierea unor programe comune de studiu în domenii precum dreptul, științe economice, tehnologiile informației și comunicații. Cursurile vor fi predate, în limba engleză, de profesorii USM și cei de la Universitatea Națională din Harkov. Totodată, începând cu luna septembrie a acestui an, la Universitatea de Stat din Moldova urmează să se înscrie şi studenți din China.

ADRIANA CAZACU secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Este una dintre cele mai bune universităţi din Ucraina, în clasamentul mondial – în primele 750 universităţi. Până la începerea războiului aveau circa 4 500 de studenţi străini iar acum acest număr scade pentru aceşti studenţi îşi doresc să studieze în condiţii sigure. Li se vor acorda şi cămine, Universitatea are mai multe blocuri de studii, era în discuţie blocul 7.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter