Extern

Banca Europeană de Investiții se angajează să asigure o finanțare record pentru infrastructura de securitate a Europei și promite mai mult sprijin pentru Ucraina

post-img
imagine simbol
Sursa foto: © European Union

Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI) va crește finanțarea pentru industria securității până la cel mai înalt nivel de până acum, afirmându-și angajamentul de a sprijini apărarea Europei, autonomia sa strategică, precum și agenda sa ambițioasă privind clima.

Potrivit CaleaEuropeană.ro, la reuniunea anuală a Consiliului guvernatorilor BEI din Luxemburg, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au salutat rolul cheie al BEI în atenuarea impactului șocurilor economice declanșate de invazia brutală și nejustificată a Ucrainei de către Rusia. Reuniunea a avut loc în urma unei decizii a Consiliului de administrație al BEI din 15 iunie de a crește investițiile în securitate de la 6 miliarde de euro la 8 miliarde de euro până în 2027.

Consiliul de administrație al BEI a aprobat o creștere a dimensiunii planului privind Inițiativa strategică pentru securitatea europeană pentru investițiile din domeniul securității, adoptat anul trecut. Chiar dacă prioritățile identificate rămân valabile, se va pune un accent suplimentar pe mobilitatea militară, spațiu, securitatea ecologică și infrastructura critică.

Separat, Consiliul de administrație a aprobat noi împrumuturi în valoare de 1,6 miliarde de euro, inclusiv sprijinirea celei mai mari gigafabrici de panouri solare din Europa, situate în Italia, modernizarea încălzirii centralizate în orașele din toată Franța, intensificarea gestionării și reciclării deșeurilor în România, construcția a două noi parcuri eoliene în țările baltice, precum și îmbunătățirea conexiunilor de telecomunicații în Africa.

”Ne intensificăm sprijinul pentru competitivitatea industrială a Europei, investițiile prioritare și tehnologiile de vârf cu dublă utilizare, folosindu-ne toate resursele în modul cel mai flexibil posibil. Mesajul meu către guvernatori a fost acela că vremurile extraordinare necesită măsuri extraordinare. Este în joc credibilitatea Uniunii Europene, pe plan intern și internațional”, a spus președintele BEI Werner Hoyer. 

Președintele Hoyer a informat miniștrii cu privire la activitățile Grupului BEI din ultimul an, inclusiv la noile finanțări în valoare de 72,5 miliarde de euro acordate în 2022, precum și cu privire la operațiunile din Ucraina. ”Liderii UE ne-au dat un mandat clar de a ne „intensifica” sprijinul pentru nevoile cele mai urgente ale Ucrainei și exact asta facem prin lansarea inițiativei și Fondului UE pentru Ucraina. Suntem hotărâți să continuăm să jucăm rolul central pe care Grupul BEI l-a avut în ultimii ani în punerea în aplicare a politicilor și strategiei UE”, a spus Hoyer.

În 2022, BEI a acordat noi finanțări în valoare de peste 1,5 miliarde de euro pentru proiecte aliniate la Inițiativa strategică pentru securitatea europeană și își menține angajamentul deplin de a sprijini securitatea europeană. O prioritate esențială în cadrul Inițiativei strategice pentru securitatea europeană rămân noile tehnologii cu dublă utilizare de care va avea nevoie Europa pentru a se menține în siguranță pe termen lung.

Deciziile luate săptămâna aceasta nu schimbă ceea ce este eligibil pentru finanțare și nici nu modifică definiția activităților excluse sau a sectoarelor excluse din sfera de acoperire a BEI.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter