Politic

Votat în Parlament: Republica Moldova va putea cumpăra împreună cu țările UE loturi de medicamente

post-img
Votat în Parlament: Republica Moldova va putea cumpăra împreună cu țările UE loturi de medicamente

Republica Moldova va putea participa, alături de mai multe state europene, la proceduri comune de achiziții publice pentru achiziționarea contramăsurilor medicale pentru amenințările grave de sănătate. Proiectul de lege pentru aprobarea unui acord care presupune acest lucru a fost votat în două lecturi în cadrul ședinței plenare.

ZFR

Acordul de achiziție comună este un instrument inovator de organizare a achizițiilor de vaccinuri și medicamente în pregătire pentru pandemii. Scopul acestuia este de a asigura un acces echitabil și rentabil la achizițiile comune de contramăsuri medicale. Respectiv, după aprobarea Acordului, R. Moldova va avea acces echitabil la produse vitale sistemului național de sănătate, mai ales în perioada când astfel de produse sunt deficitare. Totodată, achizițiile comune oferă posibilitatea obținerii unor cantități suplimentare de medicamente sau dispozitive medicale, inclusiv din contul cantităților rezervate de către alte state care sunt parte a acordului-cadru.

Potrivit Ministerului Sănătății, achizițiile comune vor avea drept rezultat prețuri rezonabile la achiziționarea contramăsurilor medicale pentru amenințările grave de sănătate, precum și minimizarea riscului contracarării unor operatori economici de rea-credință sau achiziționarea unor produse de calitate sau eficiență joasă.

Acordul de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale pentru instituțiile Uniunii Europene a fost adoptat de Comisia Europeană în anul 2014. Până în prezent, acesta a fost semnat de toate statele membre ale UE, precum și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Norvegia, Islanda și Liechtenstein, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo și Macedonia de Nord. La 9 iulie 2024 Republica Moldova a devenit a 38-a țară care semnează Acordul privind achizițiile publice comune în domeniul sănătății și a șasea țară candidată la UE care a încheiat Acordul.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter