Actualitate

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu: Lunar, Moscova cheltuie peste două milioane de dolari pentru activitatea grupării Șor

post-img
Viorel Cernățeanu

Lunar, Federația Rusă ar investi minimum peste două milioane de dolari, echivalentul a circa 36 de milioane de lei, pentru activitatea grupării Șor. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), pentru „Moldova live”. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, „gruparea criminală” ar fi utilizată de Moscova, pentru a destabiliza situația în Republica Moldova. „Interesele sunt mult mai mari”, a precizat șeful IGP.

Șeful IGP susține că o parte din bani ar fi investiți pentru datoriile care s-ar fi format inclusiv pentru alegerile din toamnă și proteste, transmite Moldova1.

În Republica Moldova, acești bani ajung, susține Viorel Cernăuțeanu, pe diferite căi, inclusiv prin intermediul „cărăușilor”. Pentru „munca” lor, aceștia ar fi remunerați financiar. Sumele, declară șeful IGP, variază între 150 și 200 de dolari pentru fiecare persoană.

„În afară de recompensa aceasta, cheltuielile de fiecare persoană, dacă vorbim de avion, cazare, estimativ este de 1300-1500 dolari. Dacă vorbim de un calcul pe care îl avem, reieșind dint toate cheltuielile pe care le au pe parcursul activității organizației criminale, estimativ pe lună minimum 2 milioane de dolari sunt cheltuiți în interesul acestei organizații criminale”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a admis că banii ar fi oferiți de Federația Rusă, pentru finanțarea grupării Șor. Scopul, susține Viorel Cernăuțeanu, este de a destabiliza Republica Moldova.

„Noi vorbim de milioane de dolari, nu de mii sau de sute, care sunt investiși de către o organizație criminală. Și acum ne punem întrebarea: unde sunt aceste activități economice care produc așa sume de bani, dacă nu vin cumva pe alte căi și din interesul altor persoane cointeresate de a compromite lucrurile aici, la Chișinău? Organizația Șor este o unealtă utilizată în cel mai mizerabil mod, cu disperare de a se realiza anumite scopuri cu interese mult mai mari din capitala Federației Ruse”, a mai declarat șeful Inspectoratului General al Poliției.

Viorel Cernăuțeanu a precizat că mai multe persoane folosite de Șor în calitate de „cărăuși” colaborează la moment cu organele de drept. Șeful IGP a precizat că, prin cererea procurorilor, acestora le-ar putea fi stabilit statutul de învinuit. Celelalte persoane care refuză să colaboreze sau care încearcă în continuare să protejeze interesele „grupării criminale”, a precizat Cernăuțeanu, vor fi cercetate conform Codului penal.

Precizăm că Ilan Șor, condamnat la 15 ani de detenție în dosarul „Frauda bancară” De menționat că Șor a continuat să se implice în politica de la Chișinău, chiar dacă a fugit din țară. Inițial, o făcea prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituțional între timp, iar ulterior – prin intermediul formațiunilor politice afiliate lui. Guvernarea de la Chișinău îl acuză că ar conduce un „grup criminal organizat”, care încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova, în interesul Federației Ruse.

Recent, Șor a anunțat la Moscova crearea unui bloc politic de opoziție, care reunește mai multe partide afiliate acestuia. Din bloc fac parte, inclusiv, bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul și deputați din actualul parlament. La întoarcerea în țară, asupra pasagerilor de pe cursa Chișinău-Moscova, între ei și participanți la evenimentele organizate de Șor, au fost găsiți peste 20 de milioane de lei în numerar. Banii urmau să fie folosiți pentru destabilizarea Republicii Moldova.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter