Pentru că azi marcăm Ziua Scrisului de Mână, ne gândim la oamenii pentru care aceasta e o meserie de zi cu zi. Veronica Pîrlea-Conovali, profesoară de istorie la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, este pasionată de scrisul artistic, dar și de cel caligrafic - care, de asemenea, e o artă.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI profesoară de istorie, scriitoare: „În primul rând, scrisul este în istoria omenirii, este o evoluție extraordinară a gândirii omului. Deci, atunci când a apărut scrisul, omul a trecut la o altă etapă a vieții, a gândirii, a reprezentării pe sine și a tot ce este.”
Dacă acum, datorită internetului, mesajul nostru ajunge oriunde și la oricine, în doar câteva secunde, pe vremuri, o modalitate de comunicare între oameni erau scrisorile.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI profesoară de istorie, scriitoare: „La mine acasă veneau scrisori sistematic, câte 20-30 scrisori odată în lădița poștală. Aveam prietene în Bașkiria, Lituania, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan. Nu ne scriam mult și de toate, ne scria despre țara lor, ne trimiteam calendare, diferite învelitori de bomboane ca să vedem ce este la dânșii. Eu le trimiteam de aici ce era la noi.”
Păstrează până azi, la casa părintească, toate scrisorile, primite cu zeci de ani în urmă. La fel, și caietele unde a scris poezii și istorii din sat, una dintre ele fiind despre scriitoarea Galina Furdui.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI, profesoară de istorie, scriitoare: „Părinții Galinei Furdui au fost tatăl Pantelimon Furdui și Maria Topolinschi-Furdui. Galina Furdui a trăit într-o casă de țărani muncitori, cuminți. Aici eu spun așa: mama cu tata, au fost 7 copii.”
Îi place să scrie de mână, pentru că așa trăiește mai intens acest act de creație.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI profesoară de istorie, scriitoare: „Scrisul ne definește ca persoană, în funcție de timp, de situație și mai departe. Eu, când eram copil, la școală aveam cu totul alt scris, altă caligrafie, pentru că am învățat alfabetul chirilic. Așa că, când am trecut la alfabetul latin, am căpătat cu totul o altă formă de scris. Dar atunci scriam mai caligrafic, acum scriu foarte, foarte urât. De multe ori mi-e rușine, iată la copii care îi învăț le spuneam că am scris urât și mă rușinam tot timpul, mai ales când cineva îți spune: „Dar ai un scris urât, extraordinar de caraghios!”. De-a lungul timpului, am aflat că asta nu este un minus, ci este un plus foarte mare, pentru faptul că eu scriu, de multe ori, nu mă gândesc la ortografie, caligrafie și așa mai departe, dar mă gândesc la ceea ce scriu pe hârtie.”
Spune că noile tehnologii nu-i sunt aproape.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI profesoară de istorie, scriitoare: „Eu nu cunosc calculatorul și asta o spun la toată lumea, sau îl cunosc, dar râd foarte, foarte puțin. Eu până în prezent scriu cu mâna. Calculatorul nu toți îl acceptă, probabil din anumite motive. Eu, de exemplu, nu-l simt. Pentru mine este o bucată de masă plastică, așa că nu am idee ce vrea de la mine și ce trebuie să fac cu el, asta nu este om viu.”
Doamna profesoară le cultivă și studentelor ei respectul pentru scrisul caligrafic.
ALEXANDRINA MAJ, studentă la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău: „În această perioadă, scrisul definește personalitatea umană. De exemplu, dacă scrisul este mai caraghios, arată că persoana este mai gânditoare, îi place ca fiecare gând să fie transpus pe foi, iar dacă scrisul este mai liniștit, mai rotunjit, mai caligrafic, arată că persoana este mai liniștită și are o viață mai stabilă”.
MĂDĂLINA MARINESCU, studentă la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău: „Mi-a plăcut mereu să scriu frumos, anume să mă uit la scrisul meu și mie să-mi placă singură, chiar și altor persoane, dacă s-ar uita, o să le placă scrisul meu așa cum mie îmi place.”
IULIANA MÂNĂSCURTĂ, studentă la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău: „Sărbătoarea scrisului de mână ne arată că noi putem să lăsăm prin scris urmașilor, urmașilor noștri, ceea ce nu se poate lăsa din păcate pe media sau alte fișiere.”
Pentru doamna Veronica Pîrlea-Conovali, exercițiul scrisului este și o formă de terapie.
VERONICA PÎRLEA-CONOVALI profesoară de istorie, scriitoare: „Este, în primul rând, felul meu de a fi, deci de a mă reprezenta pe mine ca om, ca autor de texte, ca autor de cărți și într-o măsură oarecare nu doar ca mă reprezintă ca om, dar este și un mod de a trăi clipa, asta e sănătatea mea până la urmă. Atunci când eu scriu, mă concentrez asupra fiecărui cuvânt, caut ca fiecare cuvânt să fie cel mai potrivit, cel mai bun. Aici am un text scris chiar săptămâna aceasta, aici și am șters, am șters, dau creierului impuls”.
