Actualitate

VIDEO. Cea mai mare donație de carte în limba română, în bibliotecile din R. Moldova: „Este un sprijin firesc din partea României ce va continua, o investiție în comunități și în viitorul R. Moldova”

post-img
captură foto

Aproape 100.000 de volume în format fizic și tot atâtea, în format digital, achiziționate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României, vor fi donate către 300 de biblioteci publice de peste Prut care au solicitat înnoirea stocului de carte.

Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM): „Mă bucur să văd că acest proiect prinde astăzi viață, iar cele aproximativ o sută de mii de cărți au ajuns în Chișinău și urmează să fie distribuite în întreaga R. Moldova. Aceste cărți vor ajunge în 300 de biblioteci, în aproximativ 200 de localități. Și este cea mai mare donație de acest gen din ultimii 32 de ani pe care România o face R. Moldova. România creează în continuare și poduri culturale, și poduri fizice. Ne bucurăm că putem veni în sprijinul cititorilor de carte”.

Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova: „Un mare mulțumesc celor care au venit cu această idee, celor care au contribuit la realizarea acesteia, felicitări beneficiarilor. Mulțumim România, promitem că le citim pe toate”.

Sergiu Prodan, ministrul Culturii R. Moldova: „Donații de carte au mai fost și vor mai fi, dar iată la un astfel nivel pentru prima dată, este un eveniment deosebit. Bibliotecile sunt inima comunităților noastre și tot ce construim noi, Guvernul R. Moldova, și ajutorul României pe parcursul acestor ani - podurile, drumurile - au un singur scop - să unească comunitățile. Această donație de carte este o investiție în 300 de inimi a comunităților noastre, această investiție va permite oamenilor să apropie și mai mult, să consolideze identitatea noastră românească, europeană”.

Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în R. Moldova: „Este un eveniment, cu adevărat simbolic, nu doar prin dimensiunea acestei donații, care este, cu adevărat, impresionantă, ci prin faptul că acest moment reprezintă o adevărată investiție în viitor. Viitorul nu există fără cultură, fără limbă, fără istorie, tradiție, iar această donație de carte exact asta cuprinde - cultura, limba, istoria noastră. Este un proiect care se înscrie foarte armonios în tot ceea ce a făcut și face România pentru R. Moldova. În ultimii 10 ani am modernizat vreo mie de grădinițe, am început să construim poduri, am donat microbuze școlare, am finanțat construcția de sisteme de alimentare cu apă potabilă, de sisteme de canalizare. sprijinul acordat de Guvernul României se regăsește în toate domeniile vieții aici în R. Moldova și este un sprijin firesc care va continua, este un sprijin în viitorul R. Moldova”.

Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova: „Necesitatea de carte românească care încă se resimte este încă la tema zilei. Credem că prin implementarea acestui proiect vom acoperi o parte din necesitățile utilizatorilor noștri. Această carte e tocmai ceea ce au nevoie copii din localități, elevii, cercetătorii, publicul larg”.



Ceremonia de donație a peste 100 000 de volume în format fizic și tot atâtea în format digital, achiziționate de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter