Sport

Naționala de fotbal a R. Moldova se confruntă cu probleme de lot înainte de două meciuri importante în Liga Națiunilor

Naționala de fotbal a R. Moldova se confruntă cu probleme de lot înainte de două meciuri importante în Liga Națiunilor

Mai mulți jucători sunt accidentați, iar selecționerul Serghei Cleșcenco nu va putea conta pe ei în partidele cu Andorra și Malta. Primul duel va avea loc mâine, pe stadionul "Zimbru" din Chișinău.

SERGHEI CLEȘCENCO, selecționer, naționala de fotbal a Republicii Moldova: Serafim Cojucari și Ioan Călin Revenco nu participă la cantonament din cauza accidentărilor. La fel și Andrei Cojuhar, portarul nostru, nu va putea participa în ambele meciuri.

În lipsa lor, Serghei Cleșcenco va putea conta doar pe 22 de fotbaliști. Acesta a mai declarat că nu va apela la serviciile altor jucători. În plus, şi Ion Nicolaescu, golgheterul naționalei, are probleme de sănătate și, la fel, ar putea fi indisponibil.

SERGHEI CLEȘCENCO, selecționer, naționala de fotbal a Republicii Moldova: Participarea lui (n.r. Ion Nicolaescu) este, la fel, sub semnul întrebării, atât în primul, cât și în al doilea meci.

De această dată, "tricolorii" nu au avut mult timp la dispoziție pentru a desfășura un cantonament corespunzător. Aceștia s-au reunit abia cu trei zile în urmă la Centrul de Pregătire de la Vadul lui Vodă.

VITALIE DAMAȘCAN, atacant, naționala de fotbal a Republicii Moldova: Este un cantonament extrem de scurt. Nu am prea avut timp la dispoziție pentru a face mai multe antrenamente sau a ne pregăti mai bine pentru meci.

"Tricolorii" se pregătesc în forță de partida cu Andorra, un adversar pe care l-au întâlnit ultima oară în 2022. Atunci, confruntarea s-a încheiat cu victoria băieților antrenați de Serghei Cleșcenco, care au beneficiat de două lovituri de pedeapsă.

SERGHEI CLEȘCENCO, selecționer, naționala de fotbal a Republicii Moldova: "Noi ne pregătim și sper că mâine vom avea un rezultat pozitiv. Pentru noi asta reprezintă o victorie."

Partida dintre naționala Republicii Moldova și cea din Andorra se va juca mâine, pe stadionul "Zimbru" din Chișinău, cu începere de la ora 19. Fotbaliștii își doresc să fie susținuți de microbiști.

VITALIE DAMAȘCAN, atacant, naționala de fotbal a Republicii Moldova: "Îi așteptăm în număr cât mai mare la meci. Așteptăm să fie alături de noi și, din partea noastră, noi le putem promite că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a ne bucura împreună la final de meci."

Deocamdată, "tricolorii" au disputat un singur meci în această campanie, care s-a încheiat cu victorie pentru ei. La începutul lunii septembrie, băieții antrenați de Serghei Cleșcenco s-au impus, scor 2 la 0, în duelul cu Malta. Mihail Caimacov și Ion Nicolaescu au făcut diferența.

După duelul de mâine cu Andorra, naționala Republicii Moldova va mai juca, în 13 octombrie, în deplasare, cu Malta. În cazul în care "tricolorii" vor reuși să obțină, cel puțin, patru puncte în aceste două partide, ei își vor asigura promovarea în divizia a treia din Liga Națiunilor.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter