Actualitate

Oamenii lui Șor, sancționați de UE

Oamenii lui Șor, sancționați de UE

Cinci persoane afiliate condamnatului fugar Ilan Şor, printre care şi başcanul UTA Găgăuzia, au fost sancţionate astăzi de Consiliul European pentru acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Activele din UE ale celor vizaţi vor fi îngheţate şi va fi aplicată interdicţie privind furnizarea de fonduri sau de resurse economice către aceștia. În plus, persoanele sancționate sunt declarate indezirabile pentru călătorii pe teritoriul blocului comunitar.

Potrivit deciziei Consiliului, în lista de sancţiuni a Uniunii Europene au fost incluşi Mihail Vlah, adjunct al bașcanului și consilier pentru relații cu presa, Iurii Cuznețov, șef adjunct al departamentului pentru afaceri externe al regiunii, și Illia Uzun, vicepreședinte al comitetului executiv și membru al Adunării Naționale Găgăuze. De asemenea, „Evrazia”, o asociație neguvernamentală cu sediul în Rusia, al cărei scop "este promovarea intereselor Rusiei în străinătate, inclusiv în Moldova", este, de asemenea, sancționată, la fel și directorul și fondatorul acesteia, Nelli Parutenco.



LUMINIŢA ODOBESCU ministrul de Externe al României „:Un nou pachet de sancţiuni împotriva a cinci persoane şi o entitate care participă la acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Este, de asemenea, crucial de a spori rezilienţa pentru Republica Moldova, în contextul propagandei ruseşti, a pericolelor hibride care s-au intensificat înaintea alegerilor şi referendumului".


JOSEP BORREL, Înaltul representant al UE pentru Afaceri Externe: „Aceasta este o amenințare directă la adresa unei țări suverane, a democraţiei, la calea ei către Uniunea Europeană. UE va continua să ofere tot sprijinul aspirațiilor legitime ale poporului din Republica Moldova. Decizia de astăzi reprezintă încă o contribuție la rezistența Moldovei."



La începutul lunii septembrie, aceleaşi persoane au fost incluse în lista de sancţiuni și de către Statele Unite ale Americii. Măsurile sunt impuse pentru sprijinul oferit oligarhului fugar Ilan Shor. În total, Consiliul European a aplicat sancţiuni în privinţa a 16 persoane fizice și 2 entități din Republica Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter