Actualitate

Investiții pentru scăderea consumului de energie

video

Locuitorii Chişinăului ar putea plăti mai puţin, iarna aceasta, pentru încălzirea centralizată, odată cu modernizarea unor echipamente de la Centrala Electrică de Termoficare. Autorităţile estimează că prin eficientizarea procesului de producţie a agentului termic vor face o economie de peste 10 milioane de lei la consumul de energie electrică în acest sezon rece.

Directorul societăţii Termoelectrica spune că aceste modernizări erau extrem de necesare pentru că echipamentele erau vechi de 40 de ani, de la construcţia centralei, nu erau eficiente şi se stricau des.


IURIE RAZLOVAN director, Termoelectrica: „Este o investiţie foarte bună. Noi am schimbat un motor foarte vechi, am pus unul inteligent, cu convertizor de frecvenţă care preia sarcina,coboară turaţiile şi consumă doar atât cât este necesar într-un mod foarte efectiv. La blocul energetic, cum v-am mai spus avem economii de peste 40 de milioane”.


Lucrările de modernizare a sursei 1 de la Centrala Electrică de Termoficare au costat două milioane de dolari.


VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: „Aici este vorba în primul rând de securitate şi siguranţă astfel încât indiferent de ce se întâmplă, consumatorii. Şi doi, este vorba despre recuperarea acestor bani. În esenţă ceea ce face noi este ca dinbanii pe care îi investim acum în modernizare şi echipamente mai noi, noi reducem presiunea pe tarif şi noi reducem costruile pe care o să le aibă consumatorii la energie”.


RUSLAN SURUGIU director interimar, UCIPE: „Este o componentă proiectului care este cu mult mai mare. Vorbim despre un proiect finanţat de Banca Mondială cu un buget de circa 92 de milioane euro. Proiect care are mai multe componente”.


În cadrul aceluiaşi proiect, care îşi propune să îmbunătățească sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Chişinău, urmează elaborarea unui studiu de fezabilitatea pentru a identifica noi soluții de producţie a energiei termice și electrice. Studiul va analiza și posibilitatea valorificării energiei din deșeuri, stocarea căldurii sau utilizarea pompelor de căldură.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter