Recomandări

Obiectiv Comun: Proiecte de colaborare bilaterală România-R. Moldova

post-img
Obiectiv Comun

Valorificarea potențialului de expertiză al cercetătorilor, consolidarea pozițiilor profesionale și avansarea în carieră a cercetătorilor, precum și colaborarea pentru a participa în comun la platformele internaționale de cercetare sunt câteva obiective ce au în vizor proiectele de colaborare bilaterală România - R. Moldova.

În acest an, în cadrul competiției „Proiecte de colaborare cu Republica Moldova”, 38 de proiecte ale cercetătorilor din Republica Moldova, în valoare totală de 20 de milioane de lei românești, au fost câştigătoare. Este vorba despre domenii precum științele exacte și inginerie, științele școlare și umaniste, științele vieții. Munca în comun a echipelor de cercetători de pe ambele maluri ale Prutului şi impactul acestora sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.

Invitaţii ediţiei sunt: AURELIA HANGANU - doctor habilitat în filologie, director general al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD); ADRIANA CAZACU - doctor în filologie, secretar de stat pentru cercetare și învățământ superior Ministerul Educației și Cercetării; ADRIAN CURAJ - profesor, dr. ing., director general al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

Realizator – Elena Guţu, producător – Ana Iacub.

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter