Actualitate

Numărul românilor care se întorc în țară este mai mare decât al celor care pleacă, pentru prima dată de la aderarea la UE

post-img
Călător

Diaspora românească se întoarce acasă. Pentru prima dată de când am aderat la Uniunea Europeană, numărul românilor care se întorc în țară este mai mare decât al celor care părăsesc România. În țara noastră s-au stabilit și mulți ucraineni, pe fondul războiului, dar și asiatici, care au venit în Europa, în căutarea unui trai mai bun.

ZFR

Potrivit INS, numărul imigranților care s-au stabilit în România e mai mare decât al celor care pleacă din țară, scrie  Digi24.

În 2022, România a câștigat peste 90.000 de rezidenți. Sunt în special cetățeni din Republica Moldova și din Ucraina, care s-au stabilit la noi în țară, însă sunt foarte mulți români care revin în țară după ce au stat în Spania, Italia, Germania și Marea Britanie.

Sunt, în special, persoane tinere, cu vârste până în 40 de ani, care au revenit în localitățile natale, unde s-au angajat sau unde și-au deschis mici afaceri.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter